HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț.

HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de hoț. ♦ Tranz. A fura. – Din hoț.

HOȚÍ, hoțesc, vb. IV. Intranz. 1. A duce viață de hoț. Cu doi ani în urmă se ridicase un bandit cu faimă: Naum Naslung. Hoțise cu pricepere și se făcuse nevăzut dintr-o dată. SADOVEANU, P. M. 116. ♦ Tranz. (Rar) A fura. După ce împărțiră Toate cîte le hoțiră... Începură să-și ureze Sănătoși să ospeteze. PANN, P. V. I 70. 2. A haiduci. Cu drag vă voi cinsti... Cît în codru voi hoți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 289. Codrene, voinicele, Spune tu domniei-mele, Mulți creștini ai omorît Cît în țeară ai hoțit? ALECSANDRI, P. P. 89.

hoțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 să hoțeáscă

hoțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțésc, imperf. 3 sg. hoțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. hoțeáscă

HOȚÍ vb. v. fura, haiduci, lua, sustrage.

A HOȚÍ ~ésc rar 1. intranz. A fi hoț. 2. tranz. (bunuri materiale) A sustrage prin hoție; a fura. /Din hoț

hoțì v. a face hoții: ei hoțesc împreună.

hoți vb. v. FURA. HAIDUCI. LUA. SUSTRAGE.