globi definitie

24 definiții pentru globi

GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, montat la o lampă sau la un bec. ♦ Spec. (Și în sintagmele glob terestru, pământesc sau geografic) Obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul continentelor, mărilor și oceanelor care alcătuiesc planeta noastră. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul bolții cerești. 2. S. n. Planeta locuită de oameni; Pământul. 3. S. m. (În sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de formă sferoidală, adăpostită în orbită. – Din fr. globe, lat. globus.
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.
GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, montat la o lampă sau la un bec. ♦ Spec. (Și în sintagmele glob terestru, pământesc sau geografic) Obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul continentelor, mărilor și oceanelor care alcătuiesc planeta noastră. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul bolții cerești. 2. S. n. Planeta locuită de oameni; Pământul. 3. S. m. (În sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de formă sferoidală, adăpostită în orbită. – Din fr. globe, lat. globus.
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. 1. A aplica cuiva o gloabă (2). 2. (Înv. și reg.) A prăda, a jefui. – Din gloabă.
GLOB, globuri, s. n. 1. Corp sferic sau sferoidal. Luna, ca un glob de aur, înviorează noaptea. BOLINTINEANU, O. 350. ◊ Glob ocular (sau al ochiului) = partea ochiului, de formă sferică, adăpostită în orbită. Fruntea lui Bîlea se încreți și globurile ochilor i se umflară. PREDA, Î. 150. (La pl. și în forma globi) Îi erau globii ochilor scrijelați de fire roșii. SADOVEANU, M. C. 47. Sub pleoapele închise globii ochilor se bat. EMINESCU, O. I 79. ♦ Corp sferic de sticlă, servind drept ornament. Pomul de iarnă era încărcat de globuri colorate. ♦ (De obicei urmat de determinări) Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, care protejează o lampă sau un bec. Subt lumina prietenoasă ce se răspîndea de subt globurile lămpilor... adunase în sindrofie prietenii. ANGHEL, PR. 46. Lămpi mari de bronz, cu globuri de porțelan, aruncă o lumină albă. VLAHUȚĂ, O. A. III 5. 2. (Determinat uneori prin «pămîntesc» sau «terestru») Planeta locuită de oameni; pămîntul. E rînduiala firii bujorul să-nflorească... Și globul să rotească mereu pe lîngă soare. DEȘLIU, G. 51. Cometă... De ce vrei să arzi globul ce noi îl locuim? ALEXANDRESCU, M. 177. ◊ Glob (pămîntesc sau terestru) = glob sferic, de obicei metalic, pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul scoarței pămîntului; e folosit pentru scopuri didactice. Glob ceresc = glob sferic pe a cărui suprafață exterioară e reprezentat aspectul bolții cerești. – Pl. și: (s. m.) globi.
GLOBÍ, globesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) 1. A amenda. Merge omul să taie un lemn, să-l fure, și îl globește de-i mănîncă o vită. AGÎRBICEANU, S. P. 13. Cine va strica tocmeala să fie globit. SEVASTOS, N. 62. Mi-i iau la bătaie, mi-i închid și mi-i globesc. HASDEU, R. V. 149. 2. A prăda, a jefui. Un pîlc de turci o luase spre Curtea de Argeș ca să globească tîrgul și pe cei adăpostiți în el. GALACTION. O. I 280. [Turcii] din ce în ce se făceau mai asupritori, călcînd legămintele țării, mărindu-i tributul și globind-o în toate chipurile. BĂLCESCU, O. II 23.
glob1 (parte a ochiului) s. m., pl. globi
globí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 să globeáscă
glob (anat.) s. m., pl. globi
globí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. globésc, imperf. 3 sg. globeá; conj. prez. 3 sg. și pl. globeáscă
GLOB s. 1. v. sferă. 2. (rar) bășică. (~ colorat care se pune prin grădini.) 3. cilindru, sticlă, (reg.) burlui, țilindru. (~ de lampă.) 4. (ANAT.) bulb, (reg.) bulbuc, gogoașă, scovârlie. (~ al ochilor.) 5. (GEOGR., ASTRON.) sferă. (~ pământesc.) 6. v. lume.
GLOBÍ vb. v. amenda, jefui, penaliza, prăda.
GLOB s.n. 1. Corp sferic, corp în formă de sferă. ◊ Glob ocular = parte a ochiului care se găsește în orbită. ♦ Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, care protejează o lampă sau un bec. 2. Corp ceresc de formă rotundă. ♦ Pământul. [Pl. -buri, (s.m.) -bi. / < lat. globus, cf. fr. globe, it. globo].
GLOB I. s. n. 1. corp sferic, corp în formă de sferă. ◊ înveliș sferic, de sticlă sau de porțelan, care protejează o lampă sau un bec. 2. corp ceresc în formă rotundă. ♦ ~ terestru = Pământul; ~ geografic = obiect sferoidal care redă aspectul general al formei Pământului. II. s. m. ~ ocular = parte a ochiului care se găsește în orbită. (< fr. globe, lat. globus)
GLOB ~uri n. 1) Corp de formă sferică. 2) Planetă din sistemul solar, pe care a apărut și se dezvoltă viața; Pământ. * ~ul pământesc (sau terestru) sferoid pe care este desenată harta Pământului. 3) Sferă de sticlă sau de porțelan care protejează un bec sau o lampă. 4): ~ul ochiului (sau ocular) partea de formă sferică a ochiului. /<fr. globe, lat. globus
A GLOBÍ ~ésc tranz. înv. 1) A pedepsi prin aplicarea unei gloabe; a amenda. 2) A lipsi de bunuri materiale; a jecmăni; a jefui; a despuia; a prăda. /Din gloabă
glob n. și m. 1. corp sferic: glob de fier; globul terestru, pământul: 2. înveliș de sticlă sub care se pune o pendulă, un vas; 3. prin analogie, orbită: globii ochilor EM.
globésc v. tr. (d. gloabă saŭ sîrb. globiti). Vechĭ. Amendez. – Și globănesc.
GLOB s. 1. sferă, (rar) rotoghilă. (Un ~ de metal.) 2. (rar) bășică. (~ colorat care se pune prin grădini.) 3. cilindru, sticlă, (reg.) burlui, țilindru. (~ de lampă.) 4. (ANAT.) bulb, (reg.) bulbuc, gogoașă, scovîrlie. (~ al ochilor.) 5. (GEOGR., ASTRON.) sferă. (~ pămîntesc.) 6. lume, pămînt, (rar) mapamond. (A făcut înconjurul ~.)
globi vb. v. AMENDA. JEFUI. PENALIZA. PRĂDA.
abajúr-glob s. n. Abajur în formă de glob ◊ „Lămpile de masă [... au] aceeași și aceeași banală tijă metalică și abajur-glob pictat sau nu cu floricele.” Sc. 8 III 64 p. 2 (din abajur + glob)
globí, globesc, (globdi), vb. tranz. – A pedepsi, a amenda: „Plata care o-am plătit, / Doamne, bine m-o globdít” (Bilțiu, 1990: 137). – Din gloabă „amendă” (Scriban, DEX, MDA).
GLOBI- „sferă, rotund, globulos”. ◊ L. globus „sferă, glob” > fr. globi-, engl. id. > rom. globi-. □ ~flor (v. -flor), adj., cu flori globuloase.
globi, globesc v. t. (intl.) a tâlhări, a jefui

globi dex

Intrare: glob (anat.)
glob 2 s.m. substantiv masculin
Intrare: globi (verb)
globi 1 vb. conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
Intrare: globi (pref.)
globi pref.
Intrare: abajur-glob
abajur-glob substantiv neutru