germinare definitie

2 intrări

22 definiții pentru germinare

GERMINÁ, pers. 3 germinează, vb. I. Intranz. (Despre germeni, p. ext. despre plante) A începe să se dezvolte, să încolțească, să se înmulțească, să pornească un nou ciclu de vegetație (în condiții favorabile). ♦ (Despre o materie organică sau un organ) A trece de la viața latentă sau embrionară la viața activă. – Din lat. germinare.
GERMINÁRE, germinări, s. f. Acțiunea de a germina și rezultatul ei; încolțire. – V. germina.
GERMINÁ, pers. 3 germinează, vb. I. Intranz. (Despre germeni, p. ext. despre plante) A începe să se dezvolte, să încolțească, să se înmulțească, să pornească un nou ciclu de vegetație (în condiții favorabile). ♦ (Despre o materie organică sau un organ) A trece de la viața latentă sau embrionară la viața activă. – Din lat. germinare.
GERMINÁRE, germinări, s. f. Acțiunea de a germina și rezultatul ei; încolțire. – V. germina.
GERMINÁ, pers. 3 germinează, vb. I. Intranz. (Biol.; despre germeni, p. ext. despre plante) A trece de la starea de repaus la starea de viață activă. ♦ (Despre o materie organică sau un organ) A trece de la viața latentă sau embrionară la viața activă.
GERMINÁRE, germinări, s. f. Acțiunea de a germina; încolțire. Germinarea semințelor e ajutată de umezeala pămîntului.
germiná (a ~) vb., ind. prez. 3 germineáză
germináre s. f., g.-d. art. germinắrii; pl. germinắri
germiná vb., ind. prez. 3 sg. și pl. germineáză
germináre s. f., g.-d. art. germinării; pl. germinări
GERMINÁ vb. (BOT.) a ieși, a încolți, a miji, a răsări. (Plantele au ~.)
GERMINÁRE s. v. germinație.
GERMINÁ vb. I. intr. A încolți, a începe să se dezvolte. ♦ (Despre o materie organică sau un organ) A trece de la viața latentă sau embrionară la viața activă. [P.i. 3 -nează. / < lat., it. germinare].
GERMINÁRE s.f. Acțiunea de a germina și rezultatul ei; germinație. [< germina].
GERMINÁ vb. intr. a încolți, a începe să se dezvolte. ◊ (despre o materie organică sau un organ) a trece de la viața latentă sau embrionară la cea activă. (< lat., it. germinare)
GERMINÁRE s. f. 1. acțiunea de a germina. 2. operație de preparare, în germinator, a semințelor de cereale din care se fabrică berea, alcoolul etc. (< germina)
A GERMINÁ pers. 3 ~eáză intranz. 1) (despre semințe, tuberculi, bulbi, plante) A da germen; a începe un ciclu nou de vegetație; a încolți. 2) (despre organe sau materii organice) A trece de la o stare latentă sau embrionară la viața activă. /<lat. germinare
germinà v. a încolți, a da în muguri.
germinare f. încolțire.
*germinéz v. intr. (lat. gérmino, -áre). Încolțesc, scot germine, răsar, vorbind de semințe. Fig. Încep să mă dezvolt: virtutea germinează în inima luĭ.
GERMINA vb. (BOT.) a ieși, a încolți, a miji, a răsări. (Plantele au ~.)
GERMINARE s. (BOT.) germinație, încolțire, încolțit, răsărire, răsărit. (~ unei plante.)

germinare dex

Intrare: germina
germina conjugarea a II-a grupa I verb intranzitiv unipersonal
Intrare: germinare
germinare substantiv feminin