genune definitie

2 intrări

15 definiții pentru genune

GENÚNE, genuni, s. f. Prăpastie adâncă, abis, hău1. – Et. nec.
GENÚNE, genuni, s. f. (Livr.) Prăpastie adâncă, abis, hău1. – Et. nec.
GENÚNĂ s. f. v. genune.
GENÚNE, genuni, s. f. (În stilul poetic) Prăpastie – fără fund, abis. Ni-s ochii arși... Căci am luptat pe margini de genuni. CAMIL PETRESCU, V. 86. Stîncîle, zguduite din înălțime... se rostogoleau prăpăstios în genunile adînci ale văilor. HOGAȘ, M. N. 176. Hyperion, ce din genuni Răsai c-o-ntreagă lume, Nu cere semne și minuni Care n-au chip și nume. EMINESCU, O. I 177. – Variantă: genúnă, genune (SADOVEANU, F. J. 697), s. f.
genúne s. f., g.-d. art. genúnii; pl. genúni
genúne s. f., g.-d. art. genúnii; pl. genúni
GENÚNE s. v. abis, adânc, mare, prăpastie.
genúne (genúni), s. f.1. (Înv.) Mare. – 2. Ochi de apă liniștită, alinătură. 3. Prăpastie. – 4. (Înv.) Mulțime, puzderie. – Var. genună, gerune, (înv.) gerure, (înv.) geroe. Lat. caerŭla „mare, albastrul mării” (var. geroe se explică prin var. lat. caerŭlea). Sensul 2 provine de la culoarea caracteristică, albastră-verzuie, a alinăturilor, cf. lat. caerulea fons; sensul 4 este o metaforă, ca în mare. Rezultatul normal, gerure, a fost disimilat în gerune, care se mai aude încă în Trans. de Nord; genune se datorează unei asimilări sau, mai curînd, unui fals de-rotacism. Apare de la primele texte din sec. XVI și a fost reactualizat poetic de Eminescu. – După Cihac, II, 580, din lat. tîrzie gehenna, ipoteză puțin probabilă. Candrea-Dens., 924, propunea lat. *gironem „vîrtej”, cf. REW 3938 și DAR; Rosetti, Rhotacisme, 20. După Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, II, 201, ar fi cuvînt dacic.
GENÚNE ~i f. livr. Adâncime foarte mare; prăpastie; abis; neant. /<lat. gyro, ~onis
genune f. Mold. 1. apă adâncă și lină: fu prăpastie, genune? fu noian întins de ape? EM.; 2. abis, ocean: pânce soarele s’o stinge în genunea cea adâncă EM. [Lat. *GYRONEM, vârtej (cf. minune din mirà)].
genúne f. (lat. *gyro, -ónis, vîltoare, d. gyrus, învîrtire. V. jur 1. Cp. cu minune). Nord. Apă adîncă, vîltoare, vîrtej, anafor.
genune s. v. ABIS. ADÎNC. MARE. PRĂPASTIE.
genúne, genuni, s.f. – Apă adâncă: „Troscot în pădure / Bulbuc în genune” (Papahagi, 1925: 299). – Et. nec. (DEX, MDA). Cuvânt autohton (Hasdeu, Russu).
genúne, -i, s.f. – Apă adâncă: „Troscot în pădure / Bulbuc în genune” (def. pentru „lemne pe apă”; Papahagi 1925: 299). – Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Russu 1981).
GENUNE, t. < subst.; Ginunenul, Stoica (17 B I 377).

genune dex

Intrare: genune
genună substantiv feminin
genune substantiv feminin
Intrare: Genune
Genune