GENÚNE, genuni, s. f. (În stilul poetic) Prăpastie – fără fund, abis. Ni-s ochii arși... Căci am luptat pe margini de genuni. CAMIL PETRESCU, V. 86. Stîncîle, zguduite din înălțime... se rostogoleau prăpăstios în genunile adînci ale văilor. HOGAȘ, M. N. 176. Hyperion, ce din genuni Răsai c-o-ntreagă lume, Nu cere semne și minuni Care n-au chip și nume. EMINESCU, O. I 177. – Variantă: genúnă, genune (SADOVEANU, F. J. 697), s. f.