fantasie definitie

27 definiții pentru fantasie

fandasie sf [At: MINEIUL (1776), 52 2/1 / V: (imp) ~acsie (S și: ~axie) / Pl: ~ii / E: ngr φανδαξιε] (Înv) Fantezie (1).
fantasie sf vz fantezie
fantezie sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 60 / V: (rar) ~taisie, ~tasie, ~tazie, ~esie / Pl: ~ii / E: fr fantaisie] 1 Facultate umană de a crea noi reprezentări mentale pe baza percepțiilor, a ideilor și a reprezentărilor anterioare Si: imaginație. 2 (Pex) Reprezentare mentală produsă de fantezie (1) Si: fantasmă (3), himeră, reverie, vis. 3 (Spc) Imaginație specifică unui creator Si: creativitate. 4 (Înv; îs) Articole de ~ Obiecte decorative (fără valoare). 5 Produs al imaginației Si: născocire, plăsmuire. 6 Capriciu (1). 7 Creație care iese din tiparele obișnuite. 8 Compoziție muzicală instrumentală de formă liberă, cu elemente de virtuozitate și improvizație. 9 (Înv) Paradă militară cu demonstrații.
FANTASÍE s. f. v. fantezie.
FANTAZÍE s. f. v. fantezie.
FANTEZÍE, fantezii, s. f. 1. Capacitate omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepțiilor, a reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. imagine produsă de această facultate; imaginație; reverie. ♦ Spec. Imaginație specifică unui creator (în artă, literatură, știință etc.). ♦ Produs al imaginației; plăsmuire, născocire. 2. Gust, înclinare, dorință ieșită din comun, ciudată (a cuiva). 3. Compoziție muzicală instrumentală de formă liberă, având un caracter de improvizație și de virtuozitate. [Var.: (rar) fantasíe, fantazíe s. f.] – Din fr. fantaisie.
FANTASÍE s. f. v. fantezie.
FANTAZÍE s. f. v. fantezie.
FANTEZÍE, fantezii, s. f. 1. Capacitate omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepțiilor, a reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. imagine produsă de această facultate; imaginație; reverie. ♦ Spec. Imaginație specifică unui creator (în artă, literatură, știință etc.). ♦ Produs al imaginației; plăsmuire, născocire. 2. Gust, înclinare, dorință ieșită din comun, ciudată (a cuiva). 3. Compoziție muzicală instrumentală de formă liberă, având un caracter de improvizație și de virtuozitate. [Var.: (rar) fantasíe, fantazíe s. f.] – Din fr. fantaisie.
FANTASÍE s. f. v. fantezie.
FANTAZÍE s. f. v. fantezie.
FANTEZÍE, (2, 3) fantezii, s. f. (Și în forma fantazie) 1. Imaginație; reverie. Fantazie, fantazie – cind sîntem numai noi singuri, Ce ades mă porți pe lacuri și pe mare și prin crînguri! EMINESCU, O. I 155. ♦ Imaginație creatoare. Un gust în potrivirea culorilor, ș-o răbdare, ș-o fantezie, cum numai la cei aleși se găsesc. VLAHUȚĂ, O. A. 510. ♦ Gust, înclinare personală, capriciu. Era grozav de leneș... și fără altă regulă de activitate decît fantazia. GALACTION, O. I 114. Adevăratul călător e acela care, cînd se pornește la un drum, își propune să meargă unde l-a duce fantazia lui. ALECSANDRI, C. 95. 2. (Mai ales la pl.) Plăsmuire, scornire. Nu pot crede in aceste fantezii neserioase. 3. Compoziție muzicală fără formă fixă prestabilită. Fantezia cromatică pentru clavecin de Bach. ◊ Fig. Undeva, în neagra taină a tufișurilor, își înălța spre stele fantazia melodioasă o privighetoare. SADOVEANU, O. IV 496. – Variante: fantasíe (AGÎRBICEANU, S. P. 239), fantazíe (GHEREA, ST. CR. II 19) s. f.
fantezíe s. f., art. fantezía, g.-d. art. fantezíei; pl. fantezíi, art. fantezíile
fantezíe s. f., art. fantezía, g.-d. art. fantezíei; pl. fantezíi, art. fantezíile
FANTEZÍE s. 1. v. imaginație. 2. v. închipuire. 3. ficțiune, imaginație, invenție, închipuire, născocire, plăsmuire, scorneală, scornire. (Produs al -ei.) 4. v. utopie. 5. v. extravaganță. 6. v. capriciu. 7. (MUZ.) capriciu, (rar) ricercar. (O ~ spaniolă.)
FANTASÍE s.f. v. fantezie.
FANTAZÍE s.f. v. fantezie.
FANTEZÍE s.f. 1. Imaginație artistică creatoare. ♦ Imaginație; reverie. 2. Ciudățenie, capriciu. 3. (la pl.) Plăsmuiri. 4. Piesă de muzică instrumentală care nu are o formă prestabilită. V. parafrază. ♦ Piesă instrumentală în stil contrapunctic, a cărei muzică are un caracter neobișnuit, fantastic. 5. (Și în forma fantaisie) Țesătură al cărei colorit și textură sunt astfel făcute încât să permită maxima imaginație a autorului. [Gen. -iei, var. fantasie, fantesie, fantazie s.f. / < fr. fantaisie, cf. it. fantasia, gr. phantasia].
FANTEZÍE s. f. 1. imaginație. ◊ imaginație creatoare. 2. produs al imaginației; închipuire, plăsmuire, născocire. ◊ înclinare personală, gust, ciudățenie, capriciu. 3. (muz.) lucrare instrumentală sau orchestrală liberă. ◊ piesă instrumentală, în stil contrapunctic, cu caracter fantastic. 4. țesătură al cărei colorit și textură sunt făcute să permită maxima imaginație a autorului. (< fr. fantaisie, lat. fantasia, gr. phantasia)
fantazíe (fantazíi), s. f.1. Imaginație. – 2. Capriciu, chef. – 3. Joc ecvestru. – Var. fantazie, (înv.) fandasie, fandaxie, fandacsie. Mr. făndăsie, făndăxire. Gr. φαντασία, prin intermediul fr. fantaisie, și înainte (sec. XVII) direct din ngr. (Gáldi 187). Fandaxia s-a specializat, în argoul de cartier, cu sensul de „manie, țicneală, aiureală”. Der. fandasios, adj. (țicnit, maniac); fandosi, vb. refl. (a se îngîmfa; a face nazuri), din ngr. φαντάζομαι „a imagina” (DAR; Scriban; REW 6458; este improbabilă der. din ngr. ξεφαντόνω „a se distra”, propusă de Graur, BL, IV, 79); fandoseală, s. f. (nazuri); fandaxi, vb. (Munt., a se lăuda), din ngr. φαντάζομαι, aorist φάνταξα (Scriban). – Der, neol. fantastic, adj., din lat. phantasticus (sec. XVII); fantasc, adj., din fr. phantasque, împrumut literar; fantast, s. m. (himeric, vizionar), din germ. Phantast, împrumut literar; fantasmă, s. f., din it. fantasma (sec. XIX) și înainte din ngr. φάντασμα (sec. XVIII, cf. Gáldi 188); fantasmagorie, s. f., din fr.; fantasmagoric, adj., din fr.; fantomă, s. f., din fr. fantôme.
FANTEZÍE ~i f. 1) Facultatea de a-și închipui ceva în mod creator; imaginație creatoare. 2) Dorință ieșită din comun; gust bizar; capriciu. 3) Operă de imaginație în care creația artistică nu este supusă unor reguli formale. 4) Lucru născocit. 5) Piesă muzicală instrumentală de formă liberă. [G.-D. fanteziei] /<fr. fantaisie
fantazie f. 1. imaginațiune caprițioasă; 2. voință trecătoare; 3. lucru de podoabă: articole de fantazie; 4. Muz. variațiuni pe o temă împrumutată dintr’o operă: fantazii de Mozart.
fandasíe și (maĭ rar) fant- f. (ngr. fandasia [scris fantasia], fantazie, capriciŭ). Vechĭ. Fantazie, închipuire. Sec. 19. Pop. Fanfaronadă, fală, fudulie. – Și fantaxíe, închipuire, bănuĭală.
fantasíe, V. fandasie.
*fantazíe f. (vgr. phantasía, d. phantázo, arăt, reprezent; lat. phantásia, it. fantasia, fr. tantaisie. V. diafan, fandasie, fanar). Imaginațiune, închipuire: un portret de fantazie. Ideĭe cam liberă și capricioasă, gust bizar: a avea o fantazie. Gust, voĭe, bun plac: a picta, a trăi după fantazia ta. Muz. Parafrază, variațiunĭ pe o temă luată dintr’o operă: a compune o fantazie despre „Faust”. – Fals -ezíe (după fr.). Mulțĭ ignoranțĭ zic chear -eziŭ, pl. urĭ, lucru de fantazie!
FANTEZIE s. 1. imaginație, invenție, închipuire. (Are o ~ bogată.) 2. gînd, imaginație, închipuire. (Îl poartă ~ cu mii de ani în urmă.) 3. ficțiune, imaginație, invenție, închipuire, născocire, plăsmuire, scorneală, scornire. (Produs al ~.) 4. himeră, iluzie, închipuire, utopie, (livr.) irealitate. (Proiectul lui e o ~.) 5. bizarerie, ciudățenie, excentricitate, extravagantă, originalitate, teribilism. (Ce sînt ~iile astea?) 6. capriciu, chef, fandoseală, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană, (pop. și fam.) pîrțag, scălîmbăială, scălîmbăiere, scălîmbăitură, (pop.) fasoleală, hachiță, izmeneală, pandalie, (înv. și reg.) marghiolie, nacafa, pală, (reg.) marghioleală, năbădaie, toancă, zîmbîc, (Transilv.) pont, (Mold., prin Bucov. și Transilv.) sucă, (înv.) schimonosire, schimonositură, (grecism înv.) paraxenie, (fam.) bîzdîc, farafastîc, marafet, (fam. fig.) boală, dambla. (N-a fost decît o ~ trecătoare.) 7. (MUZ.) capriciu, (rar) ricercar. (O ~ spaniolă.)
fantezie, termen ce desemnează în genere, o lucrare instrumentală cu forma* liberă: 1. În sec. 16 și 17, gen (I, 2) instr. (it. fantasia; engl. fantasy sau Fancy; fr. fantaisie; germ. Fantasie) de factură predominant polifonică* apropiat de acela de canzona*, ricercar* sau toccată*. F. atinge apogeul în creația lui Buxtehude și J.S. Bach, când devine frecventă cuplarea ei cu fuga*, în virtutea principiului unității dobândite prin contrast între factura liberă, improvizatorică*, a celei dintâi și caracterul strict elaborat al celei de a doua. Genul f. se întâlnește ulterior în sec. 18 în creația pentru pian a fiilor lui Bach și în clasicism* (F. în do minor, K. V 475 de Mozart ce se execută de obicei împreună cu sonata* scrisă în aceeași tonalitate). F. pentru pian, cor și orch. de Bethoven constituie un exemplu cu totul aparte în literatura genului; tot lui îi datorăm două sonate pentru pian subintitulate „quasi una fantasia”, menționând aportul special al imaginației componistice acționând mai liber în definirea acestor lucrări. F. în fa minor pentru pian de Chopin reprezintă, în schimb, o interpretare mai mult sau mai puțin liberă a schemei formei de sonată, în timp ce F. în do major pentru pian de Schumann se apropie de forma de sonată cu caracter ciclic*. În literatura muzicală fr. a sec. 19 genul apare în creația pianistică a lui Fauré, Debussy ș.a. 2. Lucrare construită pe teme* muzicale preexistente (v. parafrază); potpuriurile*, aranjamentele pe teme provenind din opere*, operete* etc., constituie o bogată literatură de acest tip. Ideea rememorării, a reluării unor idei muzicale preexistente este prezentă încă la J.S. Bach, în celebrele sale Choralfantasien. Acest aspect apare și în f. „Călătorul”, pentru pian, de Schubert, preluând tema lied*-ului propriu, cu același titlu. În sec. 19, Listz iar ulterior N. Rimski-Korsakov pun, în același sens, un accent special pe caracterul evoluției instr. virtuoze.

fantasie dex

Intrare: fantezie
fantasie
fantazie
fantezie substantiv feminin