FANTEZÍE, (2, 3) fantezii, s. f. (Și în forma fantazie) 1. Imaginație; reverie. Fantazie, fantazie – cind sîntem numai noi singuri, Ce ades mă porți pe lacuri și pe mare și prin crînguri! EMINESCU, O. I 155. ♦ Imaginație creatoare. Un gust în potrivirea culorilor, ș-o răbdare, ș-o fantezie, cum numai la cei aleși se găsesc. VLAHUȚĂ, O. A. 510. ♦ Gust, înclinare personală, capriciu. Era grozav de leneș... și fără altă regulă de activitate decît fantazia. GALACTION, O. I 114. Adevăratul călător e acela care, cînd se pornește la un drum, își propune să meargă unde l-a duce fantazia lui. ALECSANDRI, C. 95. 2. (Mai ales la pl.) Plăsmuire, scornire. Nu pot crede in aceste fantezii neserioase. 3. Compoziție muzicală fără formă fixă prestabilită. Fantezia cromatică pentru clavecin de Bach. ◊ Fig. Undeva, în neagra taină a tufișurilor, își înălța spre stele fantazia melodioasă o privighetoare. SADOVEANU, O. IV 496. – Variante: fantasíe (AGÎRBICEANU, S. P. 239), fantazíe (GHEREA, ST. CR. II 19) s. f.