fanare definitie

3 intrări

33 definiții pentru fanare

fana vr [At: KLOPȘTOCK, F. 252 / Pzi: ~nez / E: fr faner] 1 (D. flori și fructe) A se ofili. 2 (Fig; d. oameni) A-și pierde culoarea și prospețimea feței.
fanar sn [At: N. COSTIN, ap. LET. I, A. 22/14 / V: fân~, fânariu / Pl: ~e / E: ngr φανάρι] 1 (Înv) Felinar (1). 2 (Înv; imp) Far (2). 3 (Reg) Partea interioară a fusului morii de vânt, fixată într-una din pietrele acesteia Si: crâng (32), prâsnel. 4 (Reg) Fereastră în acoperiș, pentru luminarea sau aerisirea podului Si: bageac1.
fanare sf [At: MDA ms / Pl: ~nări / E: fana] 1 Ofilire a florilor și a fructelor. 2 Pierdere a prospețimii tenului.
FANÁ, fanez, vb. I. Refl. (Despre flori și legume; p. ext. despre oameni) A-și pierde prospețimea; a se trece, a se ofili, a se veșteji. – Din fr. faner.
FANÁR, fanare, s. n. (Înv.) Felinar. [Var.: fânár s. n.] – Din ngr. fanári.
FÂNÁR s. n. v. fanar.
FANÁ, fanez, vb. I. Refl. (Despre flori și legume; p. ext. despre oameni) A-și pierde prospețimea; a se trece, a se ofili, a se veșteji. – Din fr. faner.
FANÁR, fanare, s. n. (Înv.) Felinar. [Var.: fânár s. n.] – Din ngr. fanári.
FÂNÁR s. n. v. fanar.
FANÁ, fanez, vb. I. Refl. (Franțuzism; despre flori și despre persoane) A-și pierde prospețimea, a se ofili.
FANÁR, fanare, s. n. Felinar. (Și în forma fînar) În întunericul cerdacului fînarul de la poartă arunca o lumină slabă. SADOVEANU, O. IV 36. Printre mii de șatre albe Vezi fanare în amurg Și prin pulberea de aur Oamenii pe uliți curg. IOSIF, PATR. 37. Fanarele trăsurii aruncau înaintea lor, pe șosea, o pată lungă de lumină. ALECSANDRI, C. 141. ◊ Fig. Valea era coperită de umbrele serii; cerul aprindea pe rînd, pe rînd fanarele sale. BOLINTINEANU, O. 359. – Variantă: fînár s. n.
FÎNÁR s. n. v. fanar.
!faná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se faneáză
Fanár (cartier din Constantinopol) s. propriu n.
fanár (felinar) (înv.) s. n., pl. fanáre
faná vb., ind. prez. 1 sg. fanéz, 3 sg. și pl. faneáză
fanár s. n., pl. fanáre
FANÁ vb. a se trece, (fig.) a se ofili, a se veșteji. (O femeie care s-a ~.)
FANÁR s. v. crâng, felinar, lampă, prâsnel.
FÂNÁR s. v. felinar, lampă.
FANÁ vb. I. refl. A se ofili, a se trece, a se veșteji. [< fr. faner].
FANÁ vb. refl. a se ofili, a se trece, a se veșteji. (< fr. faner)
fanár (fanáre), s. n.1. Lanternă; felinar. – 2. Cartier grecesc din Constantinopole. – Var. (Mold.) fînar. Mr. fînare. Ngr. φανάρι (Ronzevalle 125; Gáldi, Dict., 187), din lat. fanarium, cf. tc., alb., bg. faner. Este dublet de la fanal, s. n. (felinar), din it. fanale, fr. fanal. – Der. fanaragiu, s. m. (angajat care aprindea felinarele din iluminatul public), din tc. fenarci (Șeineanu, II, 167); fînăraș, s. m. (Mold., licurici); fanariot, s. m. (grec din Constantinopole aparținînd aristocrației din Fanar, care a ocupat funcții pe cît de numeroase pe atît de importante în Munt. și Mold., în sec. XVII și XVIII), din ngr. φαναριώτης; fanariot, adj. (referitor la fanariot sau la epoca de la 1711 la 1821, în istoria română); fanariotic(esc), adj. (înv., referitor la fanarioți); fanariotism, s. n. (politică proprie exploatatorilor venetici); fanariotiza, vb. (a greciza). Cf. felinar.
A FANÁ ~éz tranz. rar A face să se faneze /<fr. faner
A SE FANÁ se ~eáză intranz. livr. 1) (despre flori și unele legume) A-și pierde vlaga și frăgezimea; a se veșteji; a se ofili. 2) (despre persoane) A-și pierde prospețimea fizică; a se ofili. /<fr. faner
FANÁR ~e n. Lampă de gaz portativă, folosită în afara încăperilor. /
fanar n. 1. Mold. felinar: fanarele de pe uliți AL.; 2. prisnelul unei mori de vânt (asemuit luminei șovăitoare a fanarului). [Turc. FANAR (v. fener)].
fanár n., pl. e (ngr. fanári, vgr. phanárion, dim. d. phanós, care vine d. phaíno, apar, mă arăt; turc. fenar, pop. fener, rus. fonárĭ, rut. fonar, alb. bg. fener. V. fanal, fenomen, fantazie). Mold. sud. Lanternă, cutie de sticlă în care arde o lampă orĭ o lumînare adăpostită de vînt. – Rar și fenér (d. turc.). În nord fînar, pop. fînarĭ (d. rut.). În Munt. ș. a. felinár. – Vechĭ, rar fan, pl. urĭ (ngr. fanos)-
fînár n., V. fanar.
FANA vb. a se trece, (fig.) a se ofili, a se veșteji. (O femeie care s-a ~.)
fanar s. v. CRÎNG. FELINAR. LAMPĂ. PRÎSNEL.
fînar s. v. FELINAR. LAMPĂ.
FANAR (FENER), cartier din Constantinopol (Istanbul), locuit de greci; reședință a patriarhului ortodox de Constantinopol (din 1453).

fanare dex

Intrare: fana
fana verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: fanare
fanare infinitiv lung
Intrare: fanar
fanar substantiv neutru
fânar substantiv feminin