fățarnic, ~ă smf, a [At: COD. VOR. 126/12 / Pl: ~ici, ~ice / E: fățare + -nic] 1-2 (Înv) (Om) părtinitor. 3-4 (Om) ipocrit.

FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic.

FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic.

FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de sinceritate, cu două fețe; prefăcut, ipocrit. V. fals, viclean. Imanul de la geamia noastră este un bătrîn înalt și uscățiv, posomorît și tare fățarnic. CARAGIALE, P. 128. El veni, copilul mîndru... Avînd zîmbetul fățarnic Pe-a lui buze de coral. EMINESCU, O.I 236. ◊ (Substantivat) Fățarnicul e un lup îmbrăcat în piele de oaie. PĂSCULESCU, L. P. 108.

fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; adj. f., s. f. fățárnică, pl. fățárnice

fățárnic adj. m., s. m., pl. fățárnici; f. sg. fățárnică, g.-d. art. fățárnicei, pl. fățárnice

FĂȚÁRNIC s., adj. 1. s. v. ipocrit. 2. adj. v. ipocrit.

Fățarnic ≠ sincer, franc, ingenuu, neprefăcut

FĂȚÁRNIC¹ adv. Cu fățărnicie. /fățare + suf. ~nic

FĂȚÁRNIC² ~că (~ci, ~ce) și substantival Care denotă lipsă de sinceritate; care vădește duplicitate; ipocrit; duplicitar. /fățare + suf. ~nic

fățarnic a. cu două fețe, ipocrit.

fățárnic, -ă adj. (d. față și suf. ar-nic). Ipocrit, prefăcut.

FĂȚARNIC s., adj. 1. s. ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean, (livr.) fariseu, (reg.) proclet, (înv.) telpiz, (fig.) iezuit, tartuf, trombonist. (Mare ~ mai e!) 2. adj. duplicitar, fals, fariseic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean, (livr.) machiavelic, (rar) machiavelistic, (reg.) proclet, (înv.) fățărit, telpiz, (fig.) iezuit, iezuitic, (pop. fig.) pestriț, (înv. fig.) calp, zugrăvit. (Atitudine ~.)