eretică definitie

14 definiții pentru eretică

ERÉTIC, -Ă, eretici, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. – Din sl. eretikŭ.
ERÉTIC, -Ă, eretici, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. – Din sl. eretikŭ.
ERÉTIC, -Ă, eretici, -e, s. m. și f. Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. ◊ (Adjectival) Doctrină eretică.
erétic s. m., pl. erétici
erétică s. f., g.-d. art. eréticei; pl. erétice
erétic s. m., pl. erétici
erétică s. f., g.-d. art. eréticei; pl. erétice
ERÉTIC s., adj. (BIS.) schismatic, (pop.) necredincios, păgân, (înv. și reg.) spurcat.
ERÉTIC, -Ă adj. Referitor la o erezie, cu caracter de erezie. // s.m. și f. Adept, propovăduitor al unei erezii. [Cf. fr. hérétique, it. eretico, gr. hairetikos].
ERÉTIC1 ~că (~ci, ~ce) Care propovăduiește sau susține o erezie. /<fr. hérétique, lat. haeretikos
ERÉTIC2 ~că (~ci, ~ce) m. și f. Adept al unei erezii. /<fr. hérétique, lat. haeretikos
eretic a. ce ține de erezie: propozițiune eretică. ║ m. cel ce profesează o erezie.
*erétic, -ă adj. (vgr. ῾airetikós). Eterodox, de erezie: gîndire eretică. Subst. Adept al uneĭ ereziĭ. Eretíc și iritíc s. (vsl. ĭeretikŭ, rus. eretík, după ngr. Cp. cu singlitíc). Pop. Erétic, nelegĭuit. V. proclet.
ERETIC s., adj. (BIS.) schismatic, (pop.) necredincios, păgîn, (înv. și reg.) spurcat.

eretică dex

Intrare: eretică
eretică substantiv feminin
Intrare: eretică (subst.)
eretică subst. substantiv feminin