ERÉTIC, -Ă, eretici, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. – Din sl. eretikŭ.

ERÉTIC, -Ă, eretici, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. – Din sl. eretikŭ.

ERÉTIC, -Ă, eretici, -e, s. m. și f. Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. ◊ (Adjectival) Doctrină eretică.

erétic s. m., pl. erétici

erétică s. f., g.-d. art. eréticei; pl. erétice

erétic s. m., pl. erétici

erétică s. f., g.-d. art. eréticei; pl. erétice

ERÉTIC s., adj. (BIS.) schismatic, (pop.) necredincios, păgân, (înv. și reg.) spurcat.

ERÉTIC, -Ă adj. Referitor la o erezie, cu caracter de erezie. // s.m. și f. Adept, propovăduitor al unei erezii. [Cf. fr. hérétique, it. eretico, gr. hairetikos].

ERÉTIC1 ~că (~ci, ~ce) Care propovăduiește sau susține o erezie. /<fr. hérétique, lat. haeretikos

ERÉTIC2 ~că (~ci, ~ce) m. și f. Adept al unei erezii. /<fr. hérétique, lat. haeretikos

eretic a. ce ține de erezie: propozițiune eretică. ║ m. cel ce profesează o erezie.

*erétic, -ă adj. (vgr. ῾airetikós). Eterodox, de erezie: gîndire eretică. Subst. Adept al uneĭ ereziĭ. Eretíc și iritíc s. (vsl. ĭeretikŭ, rus. eretík, după ngr. Cp. cu singlitíc). Pop. Erétic, nelegĭuit. V. proclet.

ERETIC s., adj. (BIS.) schismatic, (pop.) necredincios, păgîn, (înv. și reg.) spurcat.