duduie definitie

2 intrări

25 definiții pentru duduie

dudăí2 v vz dudui
duduí [At: ANON. CAR. / V: ~dăí / Pzi: dúdui / E: fo] 1 vi (D. pământ, clădiri, ferestre etc.) A se cutremura din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate. 2-3 vi (Reg; îe) A veni (sau a umbla) ~ind A veni (sau a umbla) înfuriat. 4 vi (Îae) A fi în toane rele. 5 vi (D. motoare, mașini etc.; pex d. ateliere, fabrici etc.) A produce un zgomot sacadat. 6 vi (D. foc) A arde puternic și cu zgomot. 7 vi (D. surse de zgomote și fenomene ale naturii) A tuna. 8 vi A răsuna. 9 vt (Îrg) A îmboldi. 10 vt A alunga. 11 vt (Reg) A lua repede pe cineva. 12 vt A speria.
dudúie sf [At: CARAGIALE, O. II, 120 / Pl: dudúi / E: ns cf tc dudu] 1 Domnișoară. 2 Femeie tânără de la oraș.
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde puternic și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.
DUDÚIE, dudui, s. f. Domnișoară. [Pr.: -du-ie] – Cf. tc. dudu.
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde viu și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.
DUDÚIE, dudui, s. f. Domnișoară. [Pr.: -du-ie] – Cf. tc. dudu.
DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre foc) A arde (în sobă) cu zgomot. Cînd suna vîntul țiuind în cercevele și focul duduia în soba înaltă. SADOVEANU, N. P. 209. În bucătărie, unde duduia focul, erau părinții ei amîndoi. REBREANU, R. II 114. În sobă focul prinse a dudui vesel. DUNĂREANU, CH. 111. ♦ (Despre pămînt, clădiri, ferestre etc.) A se cutremura, a se zgudui, a bubui (din cauza loviturilor repetate). De ce duduie pămîntul? Vin tractoarele. CAMILAR, TEM. 49. Joacă toți cu voie bună, Duduie sub ei pămîntul! IOSIF, V. 49. Venea, nene, ursul de duduia pădurea. ISPIRESCU, L. 329. Începe a toca în stative, de pîrie păreții casei și duduie fereștile. CREANGĂ, A. 38. ♦ (Despre motoare sau mașini în funcțiune, p. ext. despre ateliere, fabrici etc.) A produce un zgomot sacadat. Mihai învîrti manivela și motorul porni duduind. MIHALE, O. 189. Luna plutește peste clădiri, peste uzina ce vuiește și duduie. CĂLUGĂRU, O. P. 481. Trenul duduia și fumega ca un animal apocaliptic. REBREANU, R. I 13. 2. Tranz. (Regional) A goni, a alunga. Din două una, ori merg eu, ori duduie-i pe ei! RETEGANUL, P. I 43.
DUDÚIE, dudui, s. f. Termen de politețe care se dădea odinioară fetelor și femeilor tinere de la oraș; domnișoară. Îi zisese «duduie» și găsise pentru dînsa cuvinte măgulitoare. M. I. CARAGIALE, C. 144. Duduie, audiența s-a isprăvit. IBRĂILEANU, A. 199. Turturel este numele pe care i l-au dat în copilărie, alintîndu-l, papaia, mamaia și duduile, surorile mai mari. CARAGIALE, O. II 120.
duduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 dúduie, imperf. 3 sg. duduiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să dúdui, 3 să dúduie
dudúie s. f., art. dudúia, g.-d. art. dudúii; pl. dudúi
duduí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 sg. și pl. dúduie, imperf. 3 sg. duduiá
dudúie s. f. (sil. -duie), art. dudúia, g.-d. art. dudúii, pl. dudúi
DUDUÍ vb. 1. v. cutremura. 2. v. bubui. 3. a vui, (rar) a vâjâi. (Focul ~ în sobă.)
DUDUÍ vb. v. alunga, depărta, goni, izgoni, îmboldi, îndemna, îndepărta.
DUDÚIE s. v. domnișoară.
duduí (-uésc, -ít), vb.1. A răsuna, a bubui, a produce un zgomot sacadat. – 2. A alunga, a da afară cu zgomot. – 3. A tremura, a se înfiora, a vibra pardoseala ca urmare a bătăilor din picioare. – Var. dudăi (numai sensul 2, în Trans.), durdui. Creație expresivă, cf. dîrdîi, durui, bubui, etc. După Cihac, II, 496, în loc de durdui, și acesta din mag. dördülni, care la rîndul lui este tot o creație expresivă. – Der. duduială, s. f. (zgomot sacadat); duduit, s. n. (zgomot sacadat); duduitură, s. f. (zgomot sacadat); duduruz, s. m. (țărănoi, mojic); sgudui, vb. (a scutura, a cutremura, a face să tremure), care este în locul lui *sdudui, cu s- expresiv, cf. (s)fărîma (cuvîntul se consideră în general de origine necunoscută; în legătură cu scotoci după Cihac, II, 343, și cu gepid. *skudojan, germ. schütten, după Scriban; ambele ipoteze sînt neverosimile); sguduială, s. f. (scuturătură); sguduit, s. n. (scuturătură); sguduitură, s. f. (scuturătură); sguduitor, adj. (care înfioară).
A DUDUÍ pers.3 dúduie intranz. 1) (despre foc) A arde cu zgomot. 2) (despre clădiri, ferestre) A se zgudui, a se cutremura cu putere din cauza unor lovituri, explozii repetate. 3) (despre motoare, mașini) A produce un zgomot ritmic, sacadat. [Sil. -du-i] /Onomat.
DUDÚIE ~i f. (folosit și ca termen de adresare) Persoană de sex feminin până la căsătorie; fată; domnișoară. [Art. duduia; G.-D. duduie; Sil. -du-ie] /cf. turc. dudu
duduì v. 1. a răsuna cu sgomot: umbla de duduia casa; 2. a văjăi (de vânt), a clocoti (de cascade). [Onomatopee].
dúduĭ, a- í v. intr. (imit. înrudit cu ung. dödögni, dödörögni, a bufni, a face gură, dudulni, a striga ca pupăza. V. durduĭ). Răsun înfundat: mașina duduĭa de mult foc; acest on e așa de greŭ, în cît duduĭe pămîntu cînd merge! V. tr. Olt. Trans. Munt. Alung, expulsez. – În Olt. și dúdăĭ. V. dupăĭ.
dudúĭe f., pl. uĭ (var. din duducă). Mold. Domnișoară, maĭ ales în gura poporuluĭ.
dudui vb. v. ALUNGA. DEPĂRTA. GONI. IZGONI. ÎMBOLDI. ÎNDEMNA. ÎNDEPĂRTA.
DUDUI vb. 1. a se clătina, a se cutremura, a dîrdîi, a tremura, a se zgudui, (Mold. și Transilv.) a durdui, (înv.) a se ridica. (~ pereții.) 2. a bubui, a detuna, a trăsni, a tuna, a vui, (pop.) a răzbubui. (~ în depărtare.) 3. a vui, (rar) a vîjîi. (Focul ~ în sobă.)
DUDUIE s. domnișoară, (Mold. și Bucov.) duducă, (înv.) demoazelă, madmoazelă.

duduie dex

Intrare: dudui
dudui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
dudăi
Intrare: duduie
duduie substantiv feminin
  • silabisire: -duie