Dicționare ale limbii române

3 intrări

8 definiții pentru desucire

desucí vtr [At: LB / Pzi: ~césc / E: de(s)- + suci] (Înv) 1-2 A face să nu mai fie (sau a nu mai fi) răsucit Si: (îvp) dezrăsucit.
desucíre sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: desuci] (Înv) Dezrăsucire.
desucít, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / S și: (înv) dess~ / Pl: ~iți, ~e / E: desuci] 1 (Înv) Dezrăsucit. 2 (Mun) Dezdoit. 3 (Mun) Deșirat2 (2).
desucí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desucésc, imperf. 3 sg. desuceá; conj. prez. 3 să desuceáscă
desucí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desucésc, imperf. 3 sg. desuceá; conj. prez. 3 sg. și pl. desuceáscă
A desuci ≠ a răsuci, a suci
A DESUCÍ ~ésc tranz. A suci în direcție opusă. [Sil. -su-ci] /des- + a suci
dessucésc orĭ desucésc v. tr. (d. sucesc cu prefixu des-). Sucesc înapoĭ, fac cum era în ainte de a se fi sucit.

desucire definitie

desucire dex

Intrare: desuci
desuci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: desucit
desucit
desucire infinitiv lung
Intrare: desucire
desucire