destrăbălat definitie

25 definiții pentru destrăbălat

destrăbălá vr [At: POLIZU / Pzi: ~léz / E: nct] 1 A-și pierde moralitatea, corectitudinea Si: a se corupe, a decădea, a se deprava, a se desfrâna, a se dezmăța, a se perverti, a se strica, a se vicia, (pfm) a se sminti, (înv) a se destrăma (12). 2 (D. femei) A duce o viață extrem de imorală, lăsându-se dominat de patimi Vz. curvi (5), preacurvi.
destrăbălát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: destrăbăla] 1-2 Destrăbălare (1-2). 3 Depravare. 4 Destrăbălare (4).
destrăbălát2, ~ă [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C.159 / Pl: ~ați, ~e / E: destrăbăla] 1 (D. oameni) Care are o comportare ieșită din limitele bunului simț Si: corupt, decăzut, pervertit, vicios, (liv) libertin, (rar) deșănțat (1), (pop) deșucheat, (îrg) destrămat (5), rușinat, (înv) demoralizat, spurcat, teșnit. 2 (D. femei) Care duce o viață extrem de imorală, lăsându-se dominat de patimi Si: depravat, desfrânat, deșănțat (1), imoral, pierdut, stricat, (pop) parșiv. 3 (D. viața, atitudinea, purtarea sau ținuta oamenilor) Care denotă ieșirea din limitele bunului simț Si: corupt, decăzut, indecent, pervertit, vicios, (liv) libertin, (pop) deocheat, deșucheat (1), (îrg) destrămat (6), rușinat, (înv) demoralizat, spurcat, teșnit. 4 (Trs; d. obiecte de îmbrăcămnte) Descheiat. 5 (Reg; d. oameni) Foarte sărac.
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat.
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec.
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat.
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec.
DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A se deda la o viață desfrînată, a avea purtări dezmățate.
DESTRĂBĂLÁT, -Ă, destrăbălați, -te, adj. (Despre persoane și, p. ext., despre viața, atitudinea, purtarea sau ținuta lor) Care duce o viață imorală; desfrînat, dezmățat, depravat. Don Juan nu-i mulțumit de cum trăiește și în viața lui, care ni se pare nouă destrăbălată, el găsește deseori pricini de durere. IONESCU-RION, C. 84. ♦ (Substantivat) Persoană desfrînată. Damian nu ar fi crezut minciuna pe care o ascultase Lahu de la o destrăbălată ca oricare alta. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 32.
!destrăbălá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbăleáză
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; adj. f., s. f. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
destrăbălá vb., ind. prez. 1 sg. destrăbăléz, 3 sg. și pl. destrăbăleáză
destrăbălát adj. m., s. m., pl. destrăbăláți; f. sg. destrăbălátă, pl. destrăbăláte
DESTRĂBĂLÁ vb. v. corupe.
DESTRĂBĂLÁT adj., s. 1. adj. v. corupt. 2. adj., s. v. desfrânat.
destrăbălá (destrăbăléz, destrăbălát), vb. – A corupe, a vicia, a perverti. Origine necunoscută. Prezența lui b intervocalic, ca și lipsa mărturiilor vechi, ne fac să credem că este vorba de un cuvînt modern, poate it. (s)traballare „a oscila”. Nu este posibilă der. din lat. *disterebellāre (Densusianu, GS, V, 358).
A SE DESTRĂBĂLÁ mă ~éz intranz. A duce o viață de petreceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se strica; a se desfrâna; a se deprava. /Din destrăbălat
DESTRĂBĂLÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) 1) Care s-a destrăbălat; dedat desfrâului; desfrânat; depravat. 2) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care denotă imoralitate. Purtare ~tă. /Orig. nec.
destrăbălat a. dezordonat.
destrăbălát, -ă adj. Desfrînat. – Rar. stră-. V. dezmățat și zbrehud.
destrăbăléz (mă) v. refl. (din mă străbălez, auzit de mine în Galațĭ supt forma străbălat, lat. pop. traballare, it. traballare, a dansa mult, a șovăĭ, a se clătina. V. bal, baladă, baĭaderă). Mă stric moralmente, încep a duce o viață desfrînată.
DESTRĂBĂLA vb. a (se) corupe, a decădea, a (se) deprava, a (se) desfrîna, a (se) perverti, a (se) strica, a (se) vicia, (rar) a (se) dezmăța, (înv.) a (se) sminti. (S-a ~ într-un mediu imoral.)
DESTRĂBĂLAT adj., s. 1. adj. corupt, decăzut, depravat, desfrînat, dezmățat, imoral, nerușinat, pervertit, stricat, vicios, (livr.) libertin, (rar) deșănțat, (pop. și fam.) parșiv, (pop.) deșucheat, (înv. și reg.) rușinat, (reg.) șucheat, teșmenit, (înv.) aselghicesc, demoralizat, spurcat. (Om ~.) 2. adj., s. depravat, desfrînat, dezmățat, imoral, stricat, (pop.) curvar, (înv.) preacurvar, preacurvitor. (Un bărbat ~.)
destrăbălá, destrăbălez, vb. refl. – 1. A se deda la practici imorale. 2. A fi dezordonat. – Et. nec. (DER, MDA); probabil din it. (s)traballare „a oscila, a șovăi, a se clătina” (Scriban, DER); probabil din destrăbălat (DEX).
destrăbălát, -ă, destrăbălați, -te, adj. – 1. Desfrânat. 2. Dezordonat. – Et. nec. (DEX); din destrăbăla (MDA).

destrăbălat dex

Intrare: destrăbăla
destrăbăla verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: destrăbălat (adj.)
destrăbălat adjectiv
Intrare: destrăbălat (s.m.)
destrăbălat substantiv masculin