Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

17 defini╚Ťii pentru deliciu

del├şciu sn [At: CALENDARIU (1794), 28/25 / V: ~i╚Ťie sf / Pl: ~ii ╚Öi (├«nv) ~ri / E: fr d├ęlice, lat delicium] 1 Pl─âcere foarte mare Si: desf─âtare, ├«nc├óntare. 2 Savoare. 3-4 (Fig; fam) Lucru (sau fiin╚Ť─â) ├«nc├ónt─âtoare.
DEL├ŹCIU, delicii, s. n. Pl─âcere deosebit de mare; desf─âtare. ÔÖŽ Fig. (Fam.) Lucru, fiin╚Ť─â ├«nc├ónt─âtoare. ÔÇô Din lat. delicium, fr. d├ęlice.
DEL├ŹCIU, delicii, s. n. Pl─âcere deosebit de mare; desf─âtare. ÔÖŽ Fig. (Fam.) Lucru, fiin╚Ť─â ├«nc├ónt─âtoare. ÔÇô Din lat. delicium, fr. d├ęlice.
DEL├ŹCIU, delicii, s. n. Pl─âcere deosebit de mare. V. desf─âtare, ├«nc├«ntare. Al╚Ťii... gust─â cu deliciu at├«t c├«t le poate d─ârui clipa. CAMIL PETRESCU, T. II 292. Sorbir─âm cu deliciu din b─âutura ├«nvior─âtoare. M. I. CARAGIALE, C. 17. V─â ├«nchipui╚Ťi c─â n-a╚Ö vrea s─â viu la Ia╚Öi... s─â gust deliciile unui triumf de cabotin? CARAGIALE, O. VII 428. ÔŚŐ Fig. (Familiar) Se admir─â in oglind─â ╚Öi o s─ârut─â cu veselie. ÔÇô E╚Öti un deliciu. CAMIL PETRESCU, T. I 452.
del├şciu [ciu pron. c─şu] s. n., art. del├şciul; pl. del├şcii, art. del├şciile (-ci-i-)
del├şciu s. n. [-ciu pron. -ciu ], art. del├şciul; pl. del├şcii, art. del├şciile (sil. -ci-i-)
DEL├ŹCIU s. savoare. (~ul unei m├ónc─âri.)
DEL├ŹCIU s. v. delectare, desf─âtare, farmec, ├«nc├óntare, pl─âcere, voluptate, vraj─â.
Deliciu Ôëá aversiune, oroare, repulsie, sc├órb─â
DEL├ŹCIU s.n. Pl─âcere mare, intens─â; savoare; desf─âtare. [Pron. -ciu. / cf. fr. d├ęlice, lat. delicium].
DEL├ŹCIU s. n. pl─âcere mare, intens─â; savoare; desf─âtare. (< lat. delicium, fr. d├ęlice)
del├şciu (del├şcii), s. n. ÔÇô Pl─âcere, desf─âtare. Lat. delicium (sec. XIX). ÔÇô Der. delicios, adj., din fr. d├ęlicieux.
DEL├ŹCIU ~i n. 1) Pl─âcere mare ╚Öi aleas─â; desf─âtare; ├«nc├óntare. 2) fig. Lucru sau fiin╚Ť─â ├«nc├ónt─âtoare. [Sil. -li-ciu] /<lat. delicium, fr. d├ęlice
deliciu n. pl─âcere extrem─â, desf─âtare.
*del├şci┼ş n. (lat. delicium. V. delectez). Pl─âcere, voluptate, fericire: deliciile c─âl─âtoriilor, acest copil face deliciile mame─ş sale, ce delici┼ş a ╚Öti cauzele lucrurilor!
DELICIU s. savoare. (~ unei mîncări.)
deliciu s. v. DELECTARE. DESFĂTARE. FARMEC. ÎNCÎNTARE. PLĂCERE. VOLUPTATE. VRAJĂ.

Deliciu dex online | sinonim

Deliciu definitie

Intrare: deliciu
deliciu substantiv neutru
  • pronun╚Ťie: -ciu pr. -c─şu