DELÍCIU, delicii, s. n. Plăcere deosebit de mare. V. desfătare, încîntare. Alții... gustă cu deliciu atît cît le poate dărui clipa. CAMIL PETRESCU, T. II 292. Sorbirăm cu deliciu din băutura înviorătoare. M. I. CARAGIALE, C. 17. Vă închipuiți că n-aș vrea să viu la Iași... să gust deliciile unui triumf de cabotin? CARAGIALE, O. VII 428. ◊ Fig. (Familiar) Se admiră in oglindă și o sărută cu veselie. – Ești un deliciu. CAMIL PETRESCU, T. I 452.