dejuna vt [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) desj~ / Pzi: ~néz, 3 și ~únă; Cj (înv) 2 să ~ni, 3 să ~ne / E: fr déjeuner] 1 A lua gustarea de dimineață. 2 A lua masa de prânz Si: a prânzi.

dejunát2, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ați, ~e / E: dejuna] (Înv; d. oameni) Care a luat un dejun (1, 3).

dejunát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: dejuna] 1-2 Dejunare (1-2).

DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner.

DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Tranz. A lua masa de prânz; a prânzi. – Din fr. déjeuner.

DEJUNÁ, dejunez, vb. I. Intranz. A lua gustarea de dimineață sau masa de la amiază, a prînzi. Am dejunat apoi, și într-un jeț am ațipit vreo cîteva clipite. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 20.

dejuná (a ~) vb., ind. prez. 3 dejuneáză

dejuná vb., ind. prez. 1 sg. dejunéz, 3 sg. și pl. dejuneáză

DEJUNÁ vb. v. prânzi.

DEJUNÁ vb. I. intr. A prânzi. [< fr. déjeuner].

DEJUNÁ vb. intr. a lua masa de prânz; a prânzi. (< fr. déjeuner)

dejuná (-néz, -át), vb. – A lua masa de prînz. Fr. déjeuner. – Der. dejun, s. n. (masa de amiază), deverbal bazat pe analogia cu ajun. Cf. REW 2670.

A DEJUNÁ ~éz intranz. A lua dejunul; a mânca de amiază; a prânzi. /<fr. déjeuner

dejunà v. a mânca la amiazi. [Modelat după fr. déjeuner].

*dejunéz v. intr. (fr. déjeuner). Barb. Prînzesc.

DEJUNA vb. a prînzi, (înv. și reg.) a merinda, (reg.) a prînzui, (prin Maram.) a gusta. (A ~ singur.)