dărăpănat definitie

21 definiții pentru dărăpănat

dărăpăná [At: DEX2 / Pzi: ~rápăn / E: pbl lat derapinare] 1 vr (La persoana 3) A se ruina. 2 vr (Pex) A se nărui. 3 vt (Reg) A-și smulge părul (de jale, de desperare).
dărăpănát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: dărăpăna] 1-3 Dărăpănare (1-3).
dărăpănát2, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~ați, ~e / E: dărăpăna] (D. construcții) 1 Gata să se dărâme Si: deteriorat. 2 (Pex) Năruit.
drăpăná v vz dărăpăna
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărắpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.
DĂRĂPĂNÁT, -Ă, dărăpănați, -te, adj. (Despre construcții) Gata să se dărâme, deteriorat; p. ext. năruit, surpat. – V. dărăpăna.
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). – Probabil din lat. *derapinare.
DĂRĂPĂNÁT, -Ă, dărăpănați, -te, adj. (Despre construcții) Gata să se dărâme, deteriorat; p. ext. năruit, surpat. – V. dărăpăna.
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (Mai ales despre construcții) A se ruina, a se distruge, a se strica, a se prăpădi; p. ext. a se nărui, a se surpa, a se prăbuși. Vechea mînăstire s-a dărăpănat. VLAHUȚĂ, O. A. II 151. ◊ Tranz. Fig. În zadar se mai cercară unii din boierii pribegi... să-i dărapene cu armele domnia. ODOBESCU, S. A. 125. 2. Tranz. (Regional; cu privire la păr) A-și smulge părul (de desperare, de jale). Intra-n casă suspinînd, Ieșea afară tot plîngînd, Păr bătrîn dărăpănînd. ȘEZ. VII 57. Cînd la țeapă se uita, Păr din cap dărăpăna Și cu jale tot zicea. TEODORESCU, P. P. 536.
DĂRĂPĂNÁT, -Ă, dărăpănați, -te, adj. (Despre construcții) Gata să se dărîme, deteriorat; p. ext. năruit, prăbușit, surpat. Afară ploua rar, în stropi mari, iar vîntul învăluia ploaia și o trîntea chiuind în hanul dărăpănat. SADOVEANU, O. I 139. Casa mamei-mari era mohorîtă, dărăpănată, înecată în bălării uriașe. GALACTION, O. I 9. Un soi de terasă... de la ultimul etaj al unei clădiri vechi, dărăpănate. CAMIL PETRESCU, T. I 307. S-au descoperit, adîncite în pămînt, rămășițele unei cetăți dărăpănate, de pe vremea luptelor lui Traian cu dacii. VLAHUȚĂ, O. A. II 133.
dărăpăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn/dărắpăn, 2 sg. dărápeni, 3 dărápănă; conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne
dărăpăná vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn, 2 sg. dărápeni, 3 sg. dărápănă; conj. prez. 3 sg. și pl. dărápene
DĂRĂPĂNÁ vb. 1. v. ruina. 2. a (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hâi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. și Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (Un obuz a ~ zidul cetății.)
DĂRĂPĂNÁT adj. 1. v. ruinat. 2. dărâmat, năruit, prăbușit, prăvălit, risipit, surpat, (pop.) hâit. (O construcție ~.)
dărăpăná (-néz, dărăpănát), vb.1. (Înv.) A tăia, a zgîria. – 2. (Înv.) A smulge părul din cap. – 3. (Rar) A lua, a prăda, a jefui. – 4. A distruge, a nărui, a rade de pe fața pămîntului. – 5. A dăuna, a păgubi, a ruina. – Var. derăpăna. Lat. dĕruncĭnāre „a peria, a netezi, a nivela”. Semantismul prezintă dificultăți, în lumina primelor folosiri documentate în limba veche și populară, dar uitate în limba scrisă. Fonetismul indică faptul că trebuie să se plece de la o var. *dĕru(n)quĭnāre, cu trecerea lui qu › p; la pierderea infixului nazal ar fi putut influența analogia cu rupes, cf. it. dirupare, dirupinato. Ipotezele anterioare sînt insuficiente: lat. *deripinare (Candrea, Éléments, 11); dēripināre din lat. *dĕrapĕre (Philippide, Principii, 99; Pușcariu 484; Tiktin; REW 2579; Candrea; Scriban; Rosetti, I, 165; cf. contra Graur, BL, V, 95), formație dificilă care nu explică evoluția semantică; gr. δρεπανιζω „a seca” (Bogrea, Dacor., IV, 807). – Der. dărăpănătură, s. f. (ruină, clădire dărăpănată).
A SE DĂRĂPĂNÁ pers.3 se dărápănă intranz. pop. (despre construcții) A se preface în ruine; a se ruina; a se dărâma; a se distruge. /<lat. derapinare
dărăpănà v. a sdrobi, a prăpădi: alții să-i dărăpene cu armele domnia OD. [Cf. lat. DERIPERE].
dărápăn, a -ăpăná v. tr. (lat. derápino, -áre, d. rápere, a răpi. Cp. și cu ngr. drapanizo, cosesc. – Dărapăn, enĭ, -ănă; să dărapene). Stric, distrug, risipesc (propriŭ și fig.) V. refl. Casa, familia s’a dărăpănat. Mă alterez, mă stric: sănătatea s’a dărăpănat. – Și derapăn (Munt.) și drapăn (Mold.).
drápăn V. dărapăn.
DĂRĂPĂNA vb. 1. a (se) degrada, a (se) măcina, a (se) părăgini, a (se) ruina, a (se) strica, (reg. și fam.) a (se) părădui, (Transilv.) a (se) dorovăi. (Zidul de la grădină s-a ~.) 2. a (se) dărîma, a (se) nărui, a (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hîi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. și Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (Un obuz a ~ zidul cetății.)
DĂRĂPĂNAT adj. 1. degradat, măcinat, părăginit, prăpădit, ruinat, stricat, (reg. și fam.) părăduit, (reg.) răntuit. (O casă ~.) 2. dărîmat, năruit, prăbușit, prăvălit, risipit, surpat, (pop.) hîit. (O construcție ~.)

dărăpănat dex

Intrare: dărăpăna
dărăpăna verb grupa I conjugarea I
drăpăna
Intrare: dărăpănat
dărăpănat adjectiv