ciocălău definitie

14 definiții pentru ciocălău

ciocălắu sm [At: DRĂGHICI, R. 143/17 / V: (reg) ciu~ sn / Pl: ~ắi / E: srb čokov, mg csukló, bg чeкyткa] (Mol) 1 Știulete de porumb curățat de boabe. 2 Partea de jos a cotorului cu rădăcina rămasă pe câmp, după ce s-a tăiat porumbul Si: cocean, ciocan, ciuclej, tuleaun. 3 (Lpl) Ciupercă otrăvitoare. 4 (Reg) Ciucure. 5 (Art) Joc țărănesc. 6 Melodia după care se execută ciocălăul (5).
CIOCĂLẮU, ciocălăi, s. m. (Reg.) Ciocan3. – Din magh. csukló.
CIOCĂLẮU, ciocălăi, s. m. (Reg.) Ciocan3. – Din magh. csukló.
CIOCĂLẮU, ciocălâi, s. m. (Regional) Cocean, ciocan1. Zvârli peste jar găteje și ciocălâi de porumb, scormonindu-l. Flacăra izbucni vioaie. V. ROM. octombrie 1951, 139. O broșură învățătoare meșteșugului de a face zahar din ciocălăi de cucuruzi. NEGRUZZI, S. I 3. – Variantă: ciucălău (CAMILAR, N. I 366) s. m.
ciocălắu s. m., art. ciocălắul; pl. ciocălắi, art. ciocălắii
ciocălău s. m., art. ciocălăul; pl. ciocălăi, art. ciocălăii
CIOCĂLĂU s. v. cocean, știulete.
ciocălắu (ciocălắi), s. m.1. Știulete de porumb curățat de boabe. – 2. Tulpină de porumb. – 3. Con de pin. – 4. (Trans.) Ciucure. – Var. ciucălău. Creație expresivă, pe baza lui cioc, cioacă, cu suf. -lău. Pentru sens, cf. ciocan „con” și „știulete de porumb”, ca și sb. čokov „cocean” (cf. Cihac, II, 53; Schuchardt, ZRPh., XV, 106), mag. csukló „vîrful frunzei” (Scriban, Arhiva, 1912), a cărui asemănare se explică fără îndoială prin izvorul expresiv comun. – Der. înciocăla, vb. (a aranja, a potrivi), probabil plecîndu-se de la ideea de „a începe să se formeze coceanul” (după Lacea, Dacor., V, 744, din săs. Tschachel „verigă”, soluție puțin probabilă); desciocăla (var. deciocăla), vb. (a desface; a curăța de boabe, a scoate păstăi), pe care Bogrea, Dacor., IV, 809, îl derivă greșit din tc. çokal „carapace.”
CIOCĂLẮU ~i m. reg. Știulete cu sau fără boabe. /<ung. csukló
ciocălău, ciocălăi, s.m. (reg.) 1. știulete (de porumb, cu boabe), drugă, drăgălău, cotolan, chică. 2. partea de jos a strujanului de porumb cu rădăcina rămasă în pământ, după ce a fost tăiat porumbul; cocean, ciocan, cioclej, tulean. 3. con de brad. 4. ciupercă veninoasă. 5. ciucure, cănac.
ciocălău n. Mold. 1. coceanul ștuletelui de porumb: ciocălăi de cucuruz NEGR.; 2. pl. rădăcinile cocenilor rămași pe câmp. [Dintr’un primitiv cioc, trunchiu (= it. ciocco); în privința sensului, cf. fr. trognon, cocean, în raport cu trogne, trunchiu].
cĭocălắŭ m. (ung. csukló, vîrf de frunză, rudă cu sîrb. čókov, cĭocălăŭ, cu rom. cĭoc, cĭocan, cĭoclej, țiclăŭ, țaclă ș. a. V. Bern. 1, 159). Mold. Cocean de porumb, ștulete fără grăunțe. – În nord. și cĭucălău (Sadov. VR. 1911, 3, 324 și 328). și cĭucalăŭ.
ciocălău s. v. COCEAN. ȘTIULETE.
ciocălău, ciocălăi s. m. (vulg.) pervers care practică felația sau cuniliția.

ciocălău dex

Intrare: ciocălău
ciocălău substantiv masculin