cioară definitie

31 definiții pentru cioară

cioáră sf [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: ~re sf Pl: ~re, ~ri / E: cf alb soŕe, pn ciura, ceh coura, cura, rrm cor „hoț”] 1 Nume dat mai multor specii de păsări din familia corvedeelor, cu penajul negru sau cenușiu, cu cioc conic și puternic (Corvus). 2 (Șîs) ~-cenușie, -sură, ~-de pădure, ~-vânătă, ~-bălțată Pasărea Corvus corone cornix. 3 (Șîs) -neagră Pasărea Corvus corone corone. 4 (Șîs) ~-fumurie, ~ură-românească (Corvus cornix sardonius). 5 (Șîs) ~-de-sămănătură, ~-de-cămpie sau ~-de-holde, -neagră, ~-gulerată sau bălțată, vânătă, stăncuță Pasărea Corvus frugilegus frugilegus. 6 (Pmf; îe) l-a mâncat ~ra colacul A murit. 7 (Îlav) Cât (sau ca) ~ra-n par Foarte puțin timp. 8 (Îal) Pe apucate. 9 (Îe) A sta înfipt ca ~ra-n par A fi încrezut. 10 (Îe) A se da în laț ca ~ra A intra orbește într- un pericol. 11 (Îae) A-și face mendrele, dar a o păți. 12 (Îae) A lucra fără tragere de inimă. 13 (Îae) A-și crea dificultăți. 14 (Îlav) Ca ~ra-n laț Ca un neputincios. 15 (Îs) Marțea ~orilor Marțea din săptămâna brânzei. 16 (Reg; îcs) De-a ~ra Jocul „de-a pasărea zboară”. 17 (Îc) ~-pucioasă Dumbrăveancă. 18 (Îc) ~-de-mare Chirighiță. 19 (Fam; dep) Rrom. 20 (Îf cioarli) Ucigă-l-toaca. 21 (îe) Ce sau cum ~rile Cum naiba? 22 (Trs) Sas îmbrăcat nemțește. 23 (Reg) Câine negru ciobănesc. 24 (Reg; îcs) De-a ~ra cu puișorii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.
corovátică sf vz corovatic
CIOÁRĂ, ciori, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări din familia corbului, cu penajul negru sau cenușiu, cu cioc conic și puternic (Corvus). ◊ Cioară pucioasă = dumbrăveancă (Coracias garrulus). ◊ Expr. Cât (sau ca) cioara în par = foarte puțin, sporadic. (Fam.) Cum (sau ce) ciorile? = (exprimă nemulțumire) cum (sau ce) naiba? cum (sau ce) dracul? 2. Epitet dat unui om brunet, oacheș. – Cf. alb. sorrë.
CIOÁRĂ, ciori, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări din familia corbului, cu penajul negru sau cenușiu, cu cioc conic și puternic (Corvus). ◊ Cioară pucioasă = dumbrăveancă (Coracias garrulus). ◊ Expr. Cât (sau ca) cioara în par = foarte puțin, sporadic. (Fam.) Cum (sau ce) ciorile? = (exprimă nemulțumire) cum (sau ce) naiba? cum (sau ce) dracul? 2. Epitet dat unui om brunet, oacheș. – Cf. alb. sorrë.
CIOÁRĂ, ciori, s. f. 1. Pasăre neagră-cenușie, mai mică decît corbul, cu ciocul scurt (Corvus cornix). O cioară... Se lasă pe-o creangă uscată. BENIUC, V. 100. De pe miriști se ridicau, din cînd în cînd, stoluri de ciori, care-și amestecau țipetele și croncăniturile în văzduhul liniștit. SADOVEANU, O. I 442. Sus, pe-un stîlp de telegraf, S-a oprit din zbor o cioară. TOPÎRCEANU, M. 9. Pentru că era «fata mamei», se alinta, cum s-alintă cioara-n laț. CREANGĂ, P. 283. Să nu dai vrabia din mînă pe cioara din par. ◊ Expr. Cît (sau ca) cioara-n par = foarte puțin timp, aproape de loc, pe apucate. De-acum în dulce stabilitate Am s-o duc vesel, fără habar, Servindu-mi țara pe așezate, Iar nu din fugă, ca cioara-n par. ALECSANDRI, T. I 373. Ca ciorile = ca naiba, ca dracul. ◊ (Atestat în forma ca cioarele) M-ați tot rugat să vă spui și eu cîte vrun basm... și, ca cioarele, parcă era un făcut, de n-am putut să vă împlinesc cererea. ISPIRESCU, U. 1. Cum ciorile? = cum naiba? cum dracul? (Atestat în forma cum cioarele) Cum cioarele era să mă duc la Caterlez? CONTEMPORANUL, IV 136. Ce ciorile? = ce naiba? ce dracul? (Atestat în forma ce cioarele) Ce cioarele de nu dau peste păcatele de buruiene? CONTEMPORANUL, VII 144. ◊ (În imprecații) Găsi-te-ar ciorile! DAVIDOGLU, O. 46. 2. (Articulat și în expr. de-a cioara) Numele unui joc de copii. – Pl. și: cioare (C:. PETRESCU, S. 20, SADOVEANU,Z. C. 7).
ceápa-ciórii (plantă) s. f. art., g.-d. art. cépei-ciórii
cioáră s. f., g.-d. art. ciórii; pl. ciori
!mácul-ciórii (plantă) s. m. art.
ceápa-ciórii s. f.
cioáră s. f., g.-d. art. ciórii; pl. ciori
mácul-ciórii s. m.
CEAPA-CIÓRII s. v. bălușcă, brândușă, porumbei, scânteiuță.
CIOÁRĂ s. v. rom, țigan.
CIOARĂ-PUCIOÁSĂ s. v. ceucă, dumbrăveancă, stancă, stăncuță.
CIOCUL-CIÓRII s. v. surguci.
cioáră (cióri), s. f.1. Specii de pasăre din familia corbului (Corvus cornix, Corvus corone, Corvus frugilegus). – 2. Pasăre, cioară-de-cîmp (Corvus monedula). – 3. Poreclă dată de obicei țiganilor. – Mr. țoară, megl. cioară. Origine necunoscută. Este considerat cuvînt expresiv, care imită croncănitul ciorii (cf. DAR). Coincide cu alb. sorë (Meyer, Alb. St., IV, 72; Philippide, II, 705), friul. čore, sore „cioară” (REW 2449: Densusianu, Hlr., 231), sicil., calabr. čaulo, napol. čaolę, tarent. čola, piem. čova, sav. šave, cf. calabr. čola, „găină slabă și mică” (Rohlfs 210). Cf. Pascu, I, 64; Rosetti, II, 114. Este curioasă și coincidența cu per. čurē (Popescu-Ciocănel 22), cuman. čura (Kuun 129), ambele cu sensul de „șoim”; este însă puțin probabilă o relație directă. Este cuvînt dac, după Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 176; anterior indoeurop., după Lahovary 323. Sensul 3 este rezultatul unei contaminări cu țig. čor „sărman, nenorocit; țigan” (Graur 138; Juilland 162). Der. ciorărie, s. f. (mulțime de ciori); cioresc, adj. (de cioară, se spune mai ales despre anumite varietăți de plante); cioroi, s. m. (cioară, bărbătuș; corb; poreclă dată țiganilor); cioarcă (var. ciorcușe), s. f. (coțofană, Pica caudata), rezultat al unei contaminări cu țarcă; cioro(i)pină, s. f. (poreclă dată țiganilor), comp. de la cioară sau cioroi cu arăpină; ciorăi (var. corăi), vb. (despre ciori, a croncăni); ciorăitură, s. f. (croncănit).
CIOÁRĂ ciori f. Pasăre sedentară, de talie medie, cu cioc mare, puternic și cu penaj cenușiu sau negru. ~ gulerată.Cât ~a în par o clipă; foarte puțin. Ce (sau cum) ciorile! ce (cum) naiba! A-l râde și ciorile se spune despre cineva, care a ajuns de râsul tuturor. [G.-D. ciorii; Sil. cioa-ră] /Cuv. autoht.
cioară f. 1. pasăre neagră mai mică decât corbul și cu ciocul mai scurt (Corvus cornix); 2. fam. țigan: cioară, adu călimări și hârtie! FIL.; 3. ca blestem: fire-ai al cioarelor! [Onomatopee ca și friulanul ČORE].
cĭoáră f., pl. cĭorĭ și (nord) cĭoare (alb. čaulă, cĭoară; tarentin čola, mrom. țoară. Cp. și cu alb. sórră, cĭoară; friulan čore, înrudit cu vgr. kórax și lat. corvus, corb. Cp. cu țarcă și știrică). O pasăre neagră care bate’n albastru, rudă cu corbu, dar maĭ mică (cornix). Epitet batjocuritor Țiganilor și Țigancelor. Cĭoară pucĭoasă (Munt.), dumbrăveancă. Fire-aĭ al cĭorilor, mînca-te-ar cĭorile! (corbiĭ), lua-te-ar dracu! Ce cĭorile! ce dracu! A da vrabia din mînă pe cĭoara din par, a da un cîștig mic, dar sigur, pe unu mare, dar nesigur.
corovátică și -bátică f., pl. ĭ (rus. korovaĭka, o pasăre [fr. courlis vert], d. koróva, vacă). Mold. O pasăre maĭ mică de cît gaița (cu care e înrudită), verde, cu aripile albastre (corácias gárrula), numită și dumbrăveancă (Mold. nord) și dumbrăvĭoară (Btș.) și cĭoară pucĭoasă. Lumînărică, coada vaciĭ (rus. rut. koroveák), o plantă scrofulariacee (V. lumînărică). Albastriță. – Și corovátic, m.
ceapa-ciorii s. v. BĂLUȘCĂ. BRÎNDUSĂ. PORUMBEI. SCÎNTEIUȚĂ.
cioară-pucioa s. v. CEUCĂ. DUMBRĂVEANCĂ. STANCĂ. STĂNCUȚĂ.
ciocul-ciorii s. v. SURGUCI.
fasolea-cioarei s. v. CURCUBEȚEA. CURCUBEȚICĂ. REMF.
macul-cioarei s. v. ZĂMOȘIȚĂ.
CIOARĂ subst. 1. – (Sd X). 2. Ciora (Dm; Ard). 3. Ciore, Gh. (Met 58); -a (RI VI 263); -a (16 B I 12) și s. 4. Ciorăia fam. (AO V 121; Sd XVI); Cior/ești, -ăști, ss. -ăscul (17 B IV 52); -ăscul, Albu, Ion (Î Div). 5. Ciorana fam. (Ard; Ștef; Sd XXII); Cior/ănul (Dm). 6. Ciorăș, Gh., 1681 (BCI IV 207). 7. Cont. cu subst. țig. piranda: Cioranda fam. (Bîr III). 8. Ciorun (17 B III 462). 9. Cioroi (Sd XXI); -escu (Cotr 4); -an, act. 10. Cf. Cioroviță b. (17 B II 22, 191, 231) și Ciorănga, Neagoe, 1654 (Vieri 67).
GAGEA Salisb., GAGEA, CEAPA CIORII, fam. Lliaceae. Gen originar din regiunile mediteraneene, în stepele din regiunile continentale ale Asiei, cca 52 specii, erbacee, vivace, mici, cu bulbi. Frunze bazale, liniare, întregi, des cu nervuri paralele. Flori hermafrodite, rar unisexuate (6 stamine, stigmat cu 3 lobi slab conturați) cu perigonul alcătuit din 6 foliole, în partea interioară galbene, în cea exterioară verzi, în umbele pedunculate. Fruct, capsulă cu sămînță rotundă.
a mânca ceapa ciorii expr. a înnebuni a se sminti.
a umbla cu cioara vopsită expr. a fi necinstit / incorect; a minți.
a-l râde și câinii / și ciorile expr. a fi obiectul batjocurii membrilor unei comunități.
cioară, ciori s. f. (peior.) țigan, țigancă.

cioară dex

Intrare: cioară
cioară substantiv feminin
Intrare: Cioară
Cioară
Intrare: ceapa-ciorii
ceapa-ciorii substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: macul-ciorii
macul-ciorii substantiv masculin articulat (numai) singular