căpșúnă sf [At: PISCUPESCU, O. 298/19 / V: ~puș~ / Pl: ~ne, ~ni / E: ns pbl căpușă (înv) „căpșună” + -une] 1 Fruct fals al căpșunului, format din îngroșarea receptaculului floral în care sunt îngropate fructele propriu-zise, asemănătoare cu fraga, dar mai mari decât aceasta, de culoare roșie, cărnoase, parfumate și gustoase. 2 (Bot; lpl) Căpșun (2) de deal. 3 (Bot; lpl; șîs) ~ni de grădină Plantă târâtoare din familia rozacee (Fragaria moschata).

CĂPȘÚNĂ, căpșuni, s. f. Fruct fals al căpșunului, format din îngroșarea receptaculului floral în care sunt îngropate fructele propriu-zise, asemănătoare cu fraga, dar mai mare ca aceasta, de culoare roșie, cărnos, parfumat și gustos. [Pl. și: căpșune] – Probabil din căpușă (înv. „căpșună”) + suf. -une (< lat. -onem).

CĂPȘÚNĂ, căpșuni, s. f. Fruct fals al căpșunului, format din îngroșarea receptaculului floral în care sunt îngropate fructele propriu-zise, asemănător cu fraga, dar mai mare ca aceasta, de culoare roșie, cărnos, parfumat și gustos. – Probabil din căpușă (înv. „căpșună”) + suf. -une (lat. < -onem).

CĂPȘÚNĂ, căpșuni, s. f. Fruct asemănător cu fraga,, dar mai mare decît aceasta, de culoare roșie, cărnos,, gustos și parfumat; plantă erbacee tîrîtoare, din familia, rozaceelor, care produce acest fruct (Fragaria elatior). Ea mergea căpșuni s-adune, Fragi s-adune – Eu ședeam pe prag la noi. COȘBUC, P. I 117. Frunzișoară de căpșună. HODOȘ, P. P. 186. – Pl. și: căpșune (ALECSANDRI, P. P. 329).

CĂPȘÚNĂ, căpșuni, s. f. Fruct asemănător cu fraga, dar mai mare ca aceasta, de culoare roșie, cărnos și parfumat. – Din cap + suf. -uș-ună.

!căpșúnă (fruct) s. f., g.-d. art. căpșúnii/căpșúnei; pl. căpșúni/căpșúne

căpșúnă (fruct) s. f., g.-d. art. căpșúnei; pl. căpșúne

căpșúnă (fruct) s.f., g.d. art. căpșúnei; pl. căpșúne

CĂPȘÚNĂ, căpșuni [din DER, la art. cap (1396)]: cap (-pete), s. n. [...] < Lat. *capum, forma vulgară de la caput [...]. De aceeași proveniență trebuie să fie și căpușe, s. f. [...]. Der. căpușí (var. încăpușá), vb. (a înmuguri); căpúșnic, s. m. (frăguță, Cirsium oleraceum); căpșúnă, s. f. (fruct, Fragaria elatior, Fragaria collina). Der. acestui ultim cuvânt nu lasă nici o îndoială (cf. alb. și mr. căpușă „căpușă” și „fragă”); pentru suf. Pușcariu, Dacor., I, 593, propune -ună, care nu este curent în rom. (cf. REW 1668). Probabil trebuie plecat de la *căpușun, cu suf. -un, cf. gărgăun, și cu sing. refăcut pe baza pl. Der. căpșunícă, s. f. (frăguță; specie de plantă); căpșuníu, adj. (culoarea căpșunii). [...]

CĂPȘÚNĂ ~e f. Fructul căpșunului. [G.-D. căpșunei] /cap + suf. ~uș + suf. ~ună

căpșună f. poama căpșunului, roșie, comestibilă, ovoidă și cu un gust dulce acrișor; căpșunele sunt mai mari și mai rotunde decât fragile.

căpșúnă f., pl. ĭ¹ și e, în est și căpușună, pl. ĭ¹ și e (augm. d. căpușă orĭ d. lat. capĭtium, glugă care acoperea și peptu, de unde și it. cavezzone, sp. cabezon, căpăstru. Căpușună însemna la’nceput „căpățînă”, pin aluz. la mărimea căpșunelor față de fragĭ. V. căpăstru. Cp. cu mincĭună, pășune). Fructu căpșunuluĭ, un fel de fragă maĭ mare. A mînca frunzele în doru căpșunelor, a te mulțămi cu maĭ puțin în lipsa lucruluĭ dorit.^[1]

RICINUS L., RICIN, CĂPȘUNĂ, fam. Euphorbiaceae. Gen care are o singură specie: Ricinus communis L. Specie originară din Africa și sudul Europei. Plantă erbacee sau arborescentă cu creștere rapidă, tulpină roșiatică sau albăstruie, glabră, deseori făinoasă, fistuloasă, ramificată, pînă la 3 m înălțime, iar în locurile ei de proveniență, 12 m. Frunze mari, palmat-lobate, lobi dentați, alterne, lung-pețiolate, ascuțite, lucioase. Flori destul de mari, monoice (caliciul pergamentos cu 3-5 lacinii, stamine cu filamente de cîteva ori ramificate), dispuse în raceme, în vîrful crengilor, la bază cele mascule, gălbui, celelalte la vîrf, roșietice. înflorește vara. Fruct, capsulă. Are numeroase varietăți și soiuri care se deosebesc între ele prin înălțime, coloritul tulpinei sau al frunzelor, inflorescență, frunze (spinoase, glabre) etc.