benign definitie

14 definiții pentru benign

benign, ~ă a [At: RALEA, E. O. 176 / V: (înv) ~in, ~ă / E: lat benignus, fr bénin, -igne] 1 Blând. 2 Indulgent. 3 (D. boli) Fără gravitate Si: ușor. 4 (D. medicamente) Care vindecă fără durere.
BENÍGN, -Ă, benigni, -e, adj. (Despre boli) Care nu prezintă gravitate; ușor. – Din lat. benignus, fr. bénin, -igne.
BENÍGN, -Ă, benigni, -e, adj. (Despre boli) Lipsit de gravitate; ușor. – Din lat. benignus, fr. bénin, -igne.
BENÍGN, -Ă, benigni, -e, adj. (Despre boli, în opoziție cu malign) Ușor, lipsit de gravitate, care nu dă complicații. Tumoare benignă.
BENÍGN, -Ă, benigni, -e, adj. (Despre boli) Fără gravitate; ușor. – Lat. lit. benignus (fr. bénin, -igne).
benígn adj. m., pl. benígni; f. benígnă, pl. benígne
benígn adj. m., pl. benígni; f. sg. benígnă, pl. benígne
BENÍGN adj. (MED.) curabil, ușor, vindecabil. (Formă ~ a unei boli.)
Benign ≠ malign
BENÍGN, -Ă adj. (Med.; op. malign) Ușor, care nu dă complicații sau stări grave. ♦ Bun, cumsecade, de bine. [< lat. benignus, cf. fr. bénigne].
BENÍGN, -Ă adj. (despre boli) care nu dă complicații sau stări grave. (< lat. benignus, fr. bénigne)
BENÍGN ~ă (~i, ~e) 1) (despre boli, tumori etc.) Care nu prezintă gravitate; fără consecințe grave. 2) fig. Care este lipsit de gravitate, de intensitate; ușor; inofensiv. /<lat. benignus
benígn, -ă adj. (lat. benignus, d. bene, bine și gígnere, a produce. V. malign). Blînd, indulgent: caracter benign. Fără gravitate, ușor: friguri benigne. Care vindecă fără durere: remediŭ benign. Dulce, favorabil, plăcut: climă benignă. Adv. În mod benign.
BENIGN adj. (MED.) curabil, ușor, vindecabil. (Formă ~ a unei boli.)

benign dex

Intrare: benign
benign adjectiv