balamut definitie

14 definiții pentru balamut

balamút1, ~ă [At: MOXA, 387/30 / Pl: ~uți, ~e / E: ucr бaлaмyт] 1-2 smf, a (Înv) (Om) seducător. 3-4 smf, a (Om) mincinos. 5-6 smf, a (Înv) (Om) bârfitor. 7 a (Ljc) Măsluit1. 8-9 smf, a (Om) mut din naștere. 10-11 smf, a (Om) bâlbâit.
balamút2 sm [At: BĂCESCU, P. 20 / Pl: ~uți / E: nct] (Pop) 1 Peștele Pneumotophorus (Scomber) colias. 2 Exemplar mare din specia Scomber scombrus.
BALAMÚT, -Ă, balamuți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) 1. Adj. (La jocul de cărți) Măsluit. 2. S. m. și f. Flecar. ♦ Nătâng, prost. – Din rus. balamut.
balamút (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. balamúți; adj. f., s. f. balamútă, pl. balamúte
balamút s. m., adj. m., pl. balamúți; f. sg. balamútă, pl. balamúte.
BALAMÚT adj. v. măsluit.
BALAMÚT adj., s. v. bâlbâit, bârfitor, bleg, calomniator, clevetitor, defăimător, denigrator, gângav, gângăvit, gângâit, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, ponegritor, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.
BALAMÚT s., adj. v. ademenitor, amăgitor, înșelător, seducător.
balamút (balamúți), adj.1. Înșelător, trișor. – 2. Rablagit, hodorogit. Pol., rut., ceh., rus. balamut (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac; DAR). Înv., aproape ieșit din uz.
balamút, -ă s. și adj. (rut. pol. balamut, înșelător, palavragiŭ, fanfaron. V. bălăcesc). Vechĭ. Înșelător, șarlatan. Azĭ. Munt. Om care vorbește încurcat, bîlbîit, tont, prost (Cp. cu bădăran). Mold. Măsluit (vorbind de cărțile de joc). V. șuler.
balamut adj., s. v. BÎLBÎIT. BÎRFITOR. BLEG. CALOMNIATOR. CLEVETITOR. DEFĂIMĂTOR. DENIGRATOR. GÎNGAV. GÎNGĂVIT. GÎNGÎIT. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PONEGRITOR. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.
balamut s., adj. v. ADEMENITOR. AMĂGITOR. ÎNȘELĂTOR. SEDUCĂTOR.
balamut adj. v. MĂSLUIT.
balamut, balamuți, s. m. om naiv / ușor de păcălit; victimă predilectă a unui hoț

balamut dex

Intrare: balamut (s.m.)
balamut substantiv masculin
Intrare: balamut (adj.)
balamut adjectiv