bădișór sm [At: HEM 2860 / Pl: ~i / E: bade + -(i)șor] 1-14 (Șhp) Bădică (1-14).

BĂDIȘÓR, bădișori, s. m. (Pop.) Bădiță. – Bade + suf. -ișor.

BĂDIȘÓR, bădișori, s. m. (Pop.) Bădiță. – Bade + suf. -ișor.

BĂDIȘÓR s. m. Diminutiv al lui bade. 1. v. bade (2). Bădișor depărtișor, Ce-mi trimiți atîta dor...? EMINESCU, L. P. 42. Bade, bădișorul meul Drag îmi este portul tău. MARIAN, S. 8. Trandafir verde frumos, Bădișor la grai duios, Eu din fire mi te-am scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. 2. v. bade (1). (Ironic) Cît cei pe car, bade? zise Oșlobanu, căruia nu-i era a cumpăra lemne cum nu mi-e mie acum a mă face popă. – Trei husăși, dascăle. – Ce spui, bădișorule; pentru un braț de lemne? CREANGĂ, A. 83.

BĂDIȘÓR, bădișori, s. m. (Pop.) Bădiță. – Din bade + suf. -ișor.

bădișór (pop.) s. m., pl. bădișóri

bădișór s. m., pl. bădișóri

BĂDIȘÓR s. v. bădiță.

bădișór m. Dim. d. bate.

bădișor s. v. BĂDIȚĂ.