10 definiții pentru asertoric
asertóric, ~ă a [At: MAIORESCU, L. 61 / V: (înv) -iu / Pl: ~ici, -ice / E: fr assertorique] (Liv) 1 Asertiv. 2 (Îs) Judecată ~ ă Judecată în care se afirmă sau se neagă ceva fără a prezenta dovezi. ASERTÓRIC, -Ă, asertorici, -ce,
adj. (Fil.) Care exprimă un fapt real. Judecată asertorică. – Din
fr. assertorique. ASERTÓRIC, -Ă, asertorici, -ce,
adj. (
Fil.) Care are caracterul unei aserțiuni, care exprimă o situație de fapt. Judecată asertorică. – Din
fr. assertorique. ASERTÓRIC, -Ă, asertorici, -e,
adj. Care are caracterul unei aserțiuni. ◊ Judecată asertorică = judecată care exprimă pur și simplu o situație de fapt, fără ideea de necesitate sau de posibilitate. Propoziția «în R.P.R. se găsesc bogate zăcăminte de cărbuni» o este o judecată asertorică.
ASERTÓRIC, -Ă, asertorici, -e,
adj. Care are caracterul unei aserțiuni, care exprimă o situație de fapt. Judecată asertorică. –
Fr. assertorique. asertóric (rar)
adj. m.,
pl. asertórici;
f. asertórică,
pl. asertórice
asertóric adj. m., pl. asertórici; f. sg. asertórică, pl. asertórice ASERTÓRIC, -Ă adj. (Log.) Care are caracterul unei aserțiuni. ◊ Judecată asertorică = judecată în care se afirmă sau se neagă existența a ceva, care arată o situație de fapt fără a fi dovedită. [< fr. assertorique].
ASERTÓRIC, -Ă ad. (despre propoziții, judecăți) care enunță simplu ceva; cu caracter asertiv. (< fr. asertorique)
ASERTÓRIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de aserțiune; propriu aserțiunii. Judecată ~că. /<germ. assertorisch Asertoric dex online | sinonim
Asertoric definitie