anemiá [At: DA / Pzi: ~iéz / E: fr (s’)anémier] 1-2 vtr (A aduce sau) a ajunge într-o stare de slăbiciune, prin anemie. 3-4 vtr (Fig) (A face sau) a ajunge fără putere.

anemíe sf [At: MEHEDINȚI, G. F. 189 / Pl: ~ii / E: fr anémie] 1 Stare de slăbiciune cauzată de scăderea globulelor roșii și a hemoglobinei din sânge. 2 (Îs) -pernicioasă Formă gravă de anemie (1), cronică și progresivă (produsă de îmbolnăvirea măduvei oaselor) datorită acțiunii unei toxine care împiedică formarea elementelor celulare din sânge.

ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Din fr. (s’)anémier.

ANEMÍE, anemii, s. f. Boală determinată de scăderea cantitativă sau calitativă a globulelor roșii și a hemoglobinei din sânge. – Din fr. anémie.

ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Din fr. (s’)anémier.

ANEMÍE, anemii, s. f. Boală determinată de scăderea cantitativă sau calitativă a globulelor roșii și a hemoglobinei din sânge. – Din fr. anémie.

ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. A ajunge în stare de slăbiciune din cauza anemiei; a deveni anemic. S-a anemiat din cauza bolii. ◊ Tranz. Hrana proastă anemiază organismul. - Pronunțat: -mi-a.

ANEMÍE s. f. Boală determinată de scăderea cantitativă sau calitativă a globulelor roșii din sînge. ◊ Anemie pernicioasă v. pernicios.

ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune, din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Fr. (s’)anémier.

ANEMÍE s. f. (Adesea fig.) Boală determinată de scăderea cantitativă sau calitativă a globulelor roșii din sânge. – Fr. anémie (< gr.).

anemiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 anemiáză, 1 pl. anemiém (-mi-em); conj. prez. 3 să anemiéze; ger. anemiínd (-mi-ind)

anemíe s. f., art. anemía, g.-d. art. anemíei; pl. anemíi, art. anemíile

anemiá vb. (sil. -mi-a), ind. prez. 3 sg. și pl. anemiáză, 1 pl. anemiém (sil. -mi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. anemiéze; ger. anemiínd (sil. -mi-ind)

anemíe s. f., art. anemía, g.-d. art. anemíei; pl. anemíi, art. anemíile

ANEMIÁ vb. I tr., refl. A(-și) pierde puterile din cauza anemiei. [Pron. -mi-a, p.i. 4 -iem (pron. -mi-em), ger. -iind. / < fr. anémier].

ANEMÍE s.f. Stare de slăbiciune cauzată de scăderea numărului de globule roșii din sânge. ◊ Anemie pernicioasă = stare gravă de anemie în care măduva oaselor nu mai poate forma globule roșii. [Gen. -iei. / < fr. anémie, cf. gr. an – fără, haima – sânge].

ANEMIÁ vb. tr., refl. a (-și) pierde puterile din cauza anemiei. (< fr. /s’/anémier)

ANEMÍE s. f. stare de slăbiciune cauzată de scăderea numărului de globule roșii și a hemoglobinei din sânge. ♦ ~ pernicioasă = stare gravă de anemie în care măduva oaselor nu mai poate forma globule roșii. (< fr. anémie)

A ANEMIÁ ~éz tranz. A face să se anemieze. [Sil. -mi-a] /<fr. [s’]anémier

A SE ANEMIÁ mă ~éz intranz. A ajunge în stare de anemie; a deveni anemic. [Sil. -mi-a] /<fr. [s’]anémier

ANEMÍE ~i f. Boală determinată de scăderea globulelor roșii și a hemoglobinei din sânge. [G.-D. anemiei] /<fr. anémie

anemie f. slăbirea corpului prin lipsă de sânge.

*anemíe f. (vgr. anaimia, d. an- fără, și aima, sînge. V. septic-emíe). Med. Împuținarea orĭ supțierea sîngeluĭ, ca la ofticoșĭ. Fig. Slăbiciune: anemia uneĭ societățĭ.

*anemiéz v. tr. (d. anemie; fr. anémier). Med. Fac anemic. V. refl. Devin anemic.

ANEMIA Sw., ANEMIA, fam. Schizaeaceae. Gen originar din regiunile tropicale ale Americii, Africa și India, pînă la 92 specii, plante cu creștere înceată, foarte pretențioase (cer multă lumină și căldură). Au rizom, de obicei, scurt. Frunze așezate dens, penate, segmentele, la bază, fertile.