anemiá [At: DA / Pzi: ~iéz / E: fr (s’)anémier] 1-2 vtr (A aduce sau) a ajunge într-o stare de slăbiciune, prin anemie. 3-4 vtr (Fig) (A face sau) a ajunge fără putere.

ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Din fr. (s’)anémier.

ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Din fr. (s’)anémier.

ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. A ajunge în stare de slăbiciune din cauza anemiei; a deveni anemic. S-a anemiat din cauza bolii. ◊ Tranz. Hrana proastă anemiază organismul. - Pronunțat: -mi-a.

ANEMIÁ, anemiez, vb. I. Refl. și tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune, din cauza anemiei. [Pr.: -mi-a] – Fr. (s’)anémier.

anemiá (a ~) (-mi-a) vb., ind. prez. 3 anemiáză, 1 pl. anemiém (-mi-em); conj. prez. 3 să anemiéze; ger. anemiínd (-mi-ind)

anemiá vb. (sil. -mi-a), ind. prez. 3 sg. și pl. anemiáză, 1 pl. anemiém (sil. -mi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. anemiéze; ger. anemiínd (sil. -mi-ind)

ANEMIÁ vb. I tr., refl. A(-și) pierde puterile din cauza anemiei. [Pron. -mi-a, p.i. 4 -iem (pron. -mi-em), ger. -iind. / < fr. anémier].

ANEMIÁ vb. tr., refl. a (-și) pierde puterile din cauza anemiei. (< fr. /s’/anémier)

A ANEMIÁ ~éz tranz. A face să se anemieze. [Sil. -mi-a] /<fr. [s’]anémier

A SE ANEMIÁ mă ~éz intranz. A ajunge în stare de anemie; a deveni anemic. [Sil. -mi-a] /<fr. [s’]anémier

*anemiéz v. tr. (d. anemie; fr. anémier). Med. Fac anemic. V. refl. Devin anemic.

ANEMIA Sw., ANEMIA, fam. Schizaeaceae. Gen originar din regiunile tropicale ale Americii, Africa și India, pînă la 92 specii, plante cu creștere înceată, foarte pretențioase (cer multă lumină și căldură). Au rizom, de obicei, scurt. Frunze așezate dens, penate, segmentele, la bază, fertile.