Dicționare ale limbii române

2 intrări

20 definiții pentru alega

alegá1 [At: ISPIRESCU, L. 25 / Pzi: alég / E: ml alligare] (Îvp) 1-2 vir A (se) ține de cineva. 3 vi A insista pe lângă cineva. 4 vt A cuprinde.
alega2 vt [At: DA / Pzi: ~eghéz / E: fr alléguer] (Jur) A invoca, în sprijin, un fapt, o afirmație, o împrejurare spre a se justifica.
ALEGÁ1, alég, vb. I. Refl. (Înv. și pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
ALEGÁ1, alég, vb. I. refl. (Înv. și pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
ALEGÁ1, alég, vb. I. Refl. (învechit și popular, urmat de determinări introduse prin prep. «de») A insista pe lîngă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva, a nu-i da pace. Atunci toți... se alegară de dînsa, să le gătească într-o zi ea bucatele. ISPIRESCU, L. 23.
ALEGÁ2, pers. 3 alégă, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei susțineri sau ca justificare a unei acțiuni.
ALEGÁ1, alég, vb. I. Refl. (Pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.
ALEGÁ2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Fr. alléguer (lat. lit. allegare).
alegá2 (a se ~) (a se ține de capul cuiva) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se aleágă
alegá1 (a ~) (a invoca) vb., ind. prez. 3 alegheáză
alegá (a insista) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 3 sg. aleágă
alegá (jur. a invoca) vb., ind. prez. 1 sg. aleghéz, 3 sg. și pl. alegheáză
ALEGÁ vb. I. tr. (Jur.) A invoca ceva ca scuză, ca motiv pentru justificarea unei fapte etc. [P.i. aleg. / < fr. alléguer, cf. lat. allegare].
ALEGÁ vb. tr. (jur.) a invoca ceva ca scuză, ca motiv. (< fr. alléguer, lat. allegare)
alegá (-g, -át), vb. refl. – A se prinde, a se lipi. Lat. alligāre (DAR; REW 363), cf. it. allegare, fr. allier, sp. aligar, port. alligar (toate cuv. romanice sînt formații neol.). Limba lit. preferă forma simplă lega, cu același sens, dar în limba pop. are o circulație intensă. Este dublet al lui alia, vb., din fr. allier, de unde și alianță, s. f.; aliaj, s. n.; aliat, s. m.
A ALEGÁ pers. 3 alegheáză tranz. jur. (păreri, teorii etc.) A invoca pentru a sprijini o afirmație sau pentru a justifica o acțiune. /<fr. alléguer, lat. allegare
1) alég (mă), a -á v. refl. (lat. álligo, -áre. V. leg, aliez). Mă leg de cineva, mă anin, mă agăț, mă țin de el: s’a alegat de mine din senin. V. acolisesc.
*2) alég, a -á v. tr. (fr. alléguer, d. lat. allégo, -áre. V. deleg). Scot înainte, pretextez: el aleagă faptu că nu e înscris.

alega definitie

alega dex

Intrare: alega (insista)
alega insista verb grupa I conjugarea I
Intrare: alega (invoca)
alega invoca verb grupa I conjugarea a II-a