alegá¹ [At: ISPIRESCU, L. 25 / Pzi: alég / E: ml alligare] (Îvp) 1-2 vir A (se) ține de cineva. 3 vi A insista pe lângă cineva. 4 vt A cuprinde.

ALEGÁ¹, alég, vb. I. Refl. (Înv. și pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.

ALEGÁ¹, alég, vb. I. refl. (Înv. și pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.

ALEGÁ¹, alég, vb. I. Refl. (învechit și popular, urmat de determinări introduse prin prep. «de») A insista pe lîngă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva, a nu-i da pace. Atunci toți... se alegară de dînsa, să le gătească într-o zi ea bucatele. ISPIRESCU, L. 23.

ALEGÁ¹, alég, vb. I. Refl. (Pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.

alegá² (a se ~) (a se ține de capul cuiva) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se aleágă

alegá¹ (a ~) (a invoca) vb., ind. prez. 3 alegheáză

alegá (a insista) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 3 sg. aleágă

ALEGÁ vb. I. tr. (Jur.) A invoca ceva ca scuză, ca motiv pentru justificarea unei fapte etc. [P.i. aleg. / < fr. alléguer, cf. lat. allegare].

alegá (-g, -át), vb. refl. – A se prinde, a se lipi. Lat. alligāre (DAR; REW 363), cf. it. allegare, fr. allier, sp. aligar, port. alligar (toate cuv. romanice sînt formații neol.). Limba lit. preferă forma simplă lega, cu același sens, dar în limba pop. are o circulație intensă. Este dublet al lui alia, vb., din fr. allier, de unde și alianță, s. f.; aliaj, s. n.; aliat, s. m.

1) alég (mă), a -á v. refl. (lat. álligo, -áre. V. leg, aliez). Mă leg de cineva, mă anin, mă agăț, mă țin de el: s’a alegat de mine din senin. V. acolisesc.