ACIUÁ, aciuez,
vb. I.
Refl. 1. A-și găsi refugiu, a se pune la adăpost, a căuta ocrotire, a se pripăși, a se oploși (undeva sau pe lîngă cineva); a se aciola.
Fata se văicărea și ea, că nu știa... unde să se aciueze. ISPIRESCU, L. 335.
Nici o lighioaie nu se poate aciua pe lîngă casă de răul vostru. CREANGĂ, A. 37. ◊
Tranz. (Rar) A adăposti.
Căpătă învoire de la femeia lui să-i aciueze [pe copii] în casă. ȘEZ. I 66.
2. (Rar) A se odihni, a se culca.
Mănîncă și după aceea se aciuează. SBIERA, P. 58. – Pronunțat: -
ciu-a. – Variante:
aciuiá (STANCU, D. 120, NEGRUZZI, S. I 118)
vb. I,
aciuí, aciuiesc (POPESCU, B. II 84),
vb. IV.
aciuá (aciuéz, aciuát), vb. – A-și găsi refugiu, a se pune la adăpost, a se pripăși. –
Var. aciuia, aciola. <
Lat. ciere (
lat. tîrzie
cire) „a incita, a chema”,
cf. accire „a chema la sine, a lăsa să vină”. Dacă este, cum presupunem, un cuvînt pastoral, s-a referit mai întîi la acțiunea de a strînge cu strigăte vitele, pentru a le pune la adăpost de vremea rea. Fonetismul îndreptățește presupunerea unei schimbări de
conjug., care poate fi tîrzie, și evoluția lui
i la
iu, ca în
bucium, cf. invers, reducerea lui
u ›
i în
adia și
baier. Fenomenul este cunoscut și în
it.,
cf. angelus, it. angiolo, calabr. anciulu. Celelalte explicații nu sînt satisfăcătoare. Cihac, II, se gîndea la
sl. utečati „a fugi”.
Lat. *
accellare, din
cella „ascunzătoare” (Philippide,
ZRPh., XXXI, 287; Pușcariu,
Conv. Lit., 1908, 602; REW 1802; DAR; Pascu,
Beiträge, 14) prezintă dificultăți (
cf. Graur,
BL, V, 92). Candrea-Dens., 10 propun
lat. *
accubiliare, inacceptabil fonetic, ca și ipoteza lui Giuglea,
Concordances, 20 (
cf. REW 4564), bazată pe
lat. *
jacilia din
*jacile. Var. aciola, cu
der. acioală, s. f. (refugiu, adăpost, copertină), care circulă pe o arie redusă în
Munt., este mai greu de explicat. Este probabil să fi intervenit vreo contaminare, de
ex. cu
poală „fustă”, de unde sensul de „copertină”, sau vreo analogie, de
ex. cu forma dublă
înșeua și
înșela. acĭuĭéz, a
acĭuĭá și
aciŭá v. tr. (lat.
accéllo, -áre adăpostesc în celulă, d.
cella, célulă, cămăruță, poĭată. Din
accello vin formele fără
l, ca
acĭŭĭez, ĭar din
accellare vine
acĭolez). Adăpostesc.
Rar. Odihnesc, potolesc. V. refl.
Un bordeĭ, în care se aciŭa cum putea (Sadov. VR. 2, 9, 309),
se acĭŭase acolo (Rebr. 2, 61). În Vc. Arg.
acĭolez și
acĭurez. În Trans. și Olt.
mă acĭuĭesc: rămas numaĭ cu căsuța, s’a acĭuit pe lîngă Paraschiva (Rebr. 2, 35). V.
olejesc 2.