aciuá, vtr [At: CORESI, ap. HEM 192 / P: a-ciu-a / V: -uiá / Pzi: ~uéz / E: lat accubiliare] (Îrg) 1-2 A (se) adăposti. 3-4 A (se) odihni. 5-6 (Pex) A (se) liniști.

aciuát¹ sn [At: MDA ms / V: -uiat¹ / Pl: ~uri / E: aciua] (Îrg) 1 Adăpostire. 2 Odihnire. 3 (Pex) Liniștire.

aciuat², ~ă a [At: CANTEMIR, IST. 94 / V: ~uiat² / P: a-ciu-at /: Pl: ~ați, ~e / E: aciua] (Îrg) 1 Adăpostit². 2 Odihnit².

aciuí vtr vz aciua

aciuiá vtr [At: VĂCĂRESCUL, IST. 284 / Pzi: ~iesc / E: aciua] (Pfm) 1-6 A (se) aciua (1-6).

ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. (Pop.) A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

ACIUÁT, -Ắ, aciuați, -te, adj. (Pop.) Pripășit. [Pr.: -ciu-at] – V. aciua.

ACIUÍ vb. IV v. aciua.

ACIUIÁ vb. I v. aciua.

ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. A-și găsi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. (Rar) A da adăpost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. *accubiliare.

ACIUÍ vb. IV v. aciua.

ACIUIÁ vb. I v. aciua.

ACIUÁT, -Ă, aciuați, -te, adj. (Pop.) Pripășit. [Pr.: -ciu-at] – V. aciua.

ACIUÁT, -Ă, aciuați, -te, adj. (Pop.) Pripășit. [Pr.: -ciu-at] – V. aciua.

ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. 1. A-și găsi refugiu, a se pune la adăpost, a căuta ocrotire, a se pripăși, a se oploși (undeva sau pe lîngă cineva); a se aciola. Fata se văicărea și ea, că nu știa... unde să se aciueze. ISPIRESCU, L. 335. Nici o lighioaie nu se poate aciua pe lîngă casă de răul vostru. CREANGĂ, A. 37. ◊ Tranz. (Rar) A adăposti. Căpătă învoire de la femeia lui să-i aciueze [pe copii] în casă. ȘEZ. I 66. 2. (Rar) A se odihni, a se culca. Mănîncă și după aceea se aciuează. SBIERA, P. 58. – Pronunțat: -ciu-a. – Variante: aciuiá (STANCU, D. 120, NEGRUZZI, S. I 118) vb. I, aciuí, aciuiesc (POPESCU, B. II 84), vb. IV.

ACIUÍ vb. IV v. aciua.

ACIUIÁ vb. I v. aciua.

ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. 1. A-și găsi refugiu, a se pune la adăpost undeva sau pe lângă cineva; a se pripăși, a se oploși. ♦ Tranz. (Rar) A da adăpost. 2. (Rar) A se odihni, a se culca. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I] – Lat. *accubiliare.

ACIUÁT, -Ă, aciuați, -te, adj. Ferit, adăpostit; oploșit, pripășit. – V. aciua.

ACIUIÁ vb. I. v. aciua.

aciuá (a se ~) (pop.) (-ciu-a) vb. refl., ind. prez. 3 se aciueáză, 1 pl. ne aciuắm (-ciu-ăm); conj. prez. 3 să se aciuéze (-ciu-e-); ger. aciuấndu-se (-ciu-ân-)

aciuá vb. (sil. -ciu-a), ind. prez. 1 sg. aciuéz, 3 sg. și pl. aciueáză, 1 pl. aciuăm (sil. -ciu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. aciuéze (sil. -ciu-e-); ger. aciuând (sil. -ciu-ând)

aciuát adj. m. (sil. -ciu-at), pl. aciuáți; f. sg. aciuátă, pl. aciuáte

ACIUÁ vb. v. pripăși.

ACIUÁ vb. v. odihni, repauza.

ACIUÁT adj. v. pripășit.

aciuá (aciuéz, aciuát), vb. – A-și găsi refugiu, a se pune la adăpost, a se pripăși. – Var. aciuia, aciola. < Lat. ciere (lat. tîrzie cire) „a incita, a chema”, cf. accire „a chema la sine, a lăsa să vină”. Dacă este, cum presupunem, un cuvînt pastoral, s-a referit mai întîi la acțiunea de a strînge cu strigăte vitele, pentru a le pune la adăpost de vremea rea. Fonetismul îndreptățește presupunerea unei schimbări de conjug., care poate fi tîrzie, și evoluția lui i la iu, ca în bucium, cf. invers, reducerea lui u › i în adia și baier. Fenomenul este cunoscut și în it., cf. angelus, it. angiolo, calabr. anciulu. Celelalte explicații nu sînt satisfăcătoare. Cihac, II, se gîndea la sl. utečati „a fugi”. Lat. *accellare, din cella „ascunzătoare” (Philippide, ZRPh., XXXI, 287; Pușcariu, Conv. Lit., 1908, 602; REW 1802; DAR; Pascu, Beiträge, 14) prezintă dificultăți (cf. Graur, BL, V, 92). Candrea-Dens., 10 propun lat. *accubiliare, inacceptabil fonetic, ca și ipoteza lui Giuglea, Concordances, 20 (cf. REW 4564), bazată pe lat. *jacilia din *jacile. Var. aciola, cu der. acioală, s. f. (refugiu, adăpost, copertină), care circulă pe o arie redusă în Munt., este mai greu de explicat. Este probabil să fi intervenit vreo contaminare, de ex. cu poală „fustă”, de unde sensul de „copertină”, sau vreo analogie, de ex. cu forma dublă înșeua și înșela.

A ACIUÁ ~éz tranz. A face să se aciueze; a adăposti; a oploși. /<lat. accubiliare

A SE ACIUÁ mă ~éz intranz. (despre ființe pribege) A-și găsi adăpost; a se pripăși; a se oploși. [Sil. -ciu-a] /<lat. accubiliare

aciuà v. 1. a se adăposti (termen ciobănesc): păstorii se aciuează cu a lor turme ’n munții învecinați NEGR.; 2. cu sensul generalizat: nici o lighioaie nu se poate aciua pe lângă casă de răul vostru CR. [Cf. lat. ACQUIERE].

acĭuĭéz, a acĭuĭá și aciŭá v. tr. (lat. accéllo, -áre adăpostesc în celulă, d. cella, célulă, cămăruță, poĭată. Din accello vin formele fără l, ca acĭŭĭez, ĭar din accellare vine acĭolez). Adăpostesc. Rar. Odihnesc, potolesc. V. refl. Un bordeĭ, în care se aciŭa cum putea (Sadov. VR. 2, 9, 309), se acĭŭase acolo (Rebr. 2, 61). În Vc. Arg. acĭolez și acĭurez. În Trans. și Olt. mă acĭuĭesc: rămas numaĭ cu căsuța, s’a acĭuit pe lîngă Paraschiva (Rebr. 2, 35). V. olejesc 2.

ACIUA vb. a se cuibări, a se oploși, a se pripăși, (rar) a se rătăci, (înv. și reg.) a se lipi, (reg.) a se agesti, a se închiorchioșa, (înv.) a se sprijini. (S-a ~ acolo de nu se știe unde.)

aciua vb. v. ODIHNI. REPAUZA.

ACIUAT adj. oploșit, pripășit. (Un om ~.)

aciuá, aciuez, vb. refl. – A-și găsi refugiul, a se adăposti: „Aciuă-te cu mama…” (Crâncău, 2013). – Lat. *accubiliare (CDDE; DEX); lat. *accellare, din cella „celulă, ascunzătoare, cămăruță” (Philippide, Scriban).