ȚUICĂREÁLĂ, țuicăreli, s. f. (Fam.) Faptul de a se țuicări; țuicuială. – Țuicări + suf. -eală.

ȚUICĂRÉALĂ, țuicăreli, s. f. Faptul de a se țuicări; țuicuială. – Țuicări + suf. -eală.

ȚUICĂREÁLĂ, țuicăreli, s. f. Faptul de a bea, de a se cinsti cu țuică; chef cu țuică. Ce anume rîvnea n-aș fi bănuit dacă... la o țuicăreală mai prelungită în doi... nu mi-ar fi spus el singur. M. I. CARAGIALE, C. 98.

țuicăreálă (fam.) s. f., g.-d. art. țuicărélii; pl. țuicăréli

țuicăreálă s. f., g.-d. art. țuicărélii; pl. țuicăréli

ȚUICĂREÁLĂ s. țuicuială.

ȚUICĂREALĂ s. țuicuială.