țeft (-turi), s. n. – 1. Sîn, breaslă. – 2. Centru, punct central. – 3. Par în centrul ariei. – Var. țef, țeh. Sb., rus., ceh. „corporație”, din germ. Zeche (Sanzewitsch 211; Scriban), săs. tsêchen (Borcea, 216). Pentru semantism, cf. cele două sensuri ale lui gremio „sîn” și corporație. Cuvînt înv.

țeft s.n. (înv. și reg.) 1. par în mijlocul ariei. 2. cureaua de la crucea trăsurii. 3. (fig.) centru, stăpânire. 4. moment decisiv.

țeft n. 1. par în mijlocul ariei; 2. cureaua dela crucea trăsurei; 3. Fig. centru de acțiune, stăpânire: până ce primiseră de veste cei dela țeft ISP.; 4. moment deciziv: îl găsi somnul tocmai la țeft POP. [Origină necunoscută].

țef(t) n., pl. urĭ (rus. ceh, d. germ. zeche, breaslă). Munt. vest. Paru din mijlocu ariiĭ (steajăr). Fig. Centru, loc de acțiune: ceĭ de la țeft. A scoate la țeft, a scoate la lumină, la iveală. – În Trans. țeh, breaslă (după ung. céh). V. țanc, vileag.