țeft (-turi), s. n. – 1. Sîn, breaslă. – 2. Centru, punct central. – 3. Par în centrul ariei. – Var. țef, țeh. Sb., rus., ceh. „corporație”, din germ. Zeche (Sanzewitsch 211; Scriban), săs. tsêchen (Borcea, 216). Pentru semantism, cf. cele două sensuri ale lui gremio „sîn” și corporație. Cuvînt înv.