Dicționare ale limbii române

21 definiții pentru șoșoi

ȘOȘOÍ, șoșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, a comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.
ȘOȘOÍ, șóșoi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi în șoaptă; a șopti. 2. Tranz. A spune, comunica ceva încet. – Formație onomatopeică.
ȘUȘUÍ, șúșui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor; a foșni. 2. Intranz. A liniști sau a adormi un copil prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului „ș”. 3. Tranz. A spune ceva în șoaptă; a șopti. – Formație onomatopeică.
ȘOȘÓI2, șoșoi, s. m. (Regional) Iepure.
ȘOȘOÍ1 vb. IV v. șușui.
ȘUȘUÍ, șușui, vb. IV. Intranz. 1. (Despre vînt, frunze, copaci) A foșni. După cum șușuia vîntul în brazi și se alina, se cunoștea că înserarea va veni cu liniște. SADOVEANU, F. J. 537. Pădurea de brad începu să șușuie. id. V. F. 141. 2. A vorbi în șoaptă; a șopti. – Variantă: (2) soșoí vb. IV.
șoșoí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 șóșoie, imperf. 3 sg. șoșoiá; conj. prez. 3 să șóșoie
șușuí (a ~) vb., ind. prez. 3 șúșuie, imperf. 3 sg. șușuiá; conj. prez. 3 să șúșuie
șoșoí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. șóșoi, imperf. 3 sg. șoșoiá
șușuí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. șúșui/șușuiésc, imperf. 3 sg. șușuiá
ȘOȘÓI s. v. iepure.
ȘUȘUÍ vb. v. foșni.
ȘUȘUÍ vb. v. clipoci, murmura, suna, susura, șopoti, șopti, șușoti.
A ȘUȘUÍ șúșui 1. tranz. 1) fam. A comunica cu voce înceată (ca să nu audă alții); a sufla. 2) reg. (prunci) A liniști prin repetarea sunetului „ș”. 2. intranz. A vorbi în șoaptă. [Și șușuiesc] /Onomat.
șușuì v. a șopti: frunzele șușuiau. [Onomatopee].
șúșuĭ și -ĭésc, a v. intr. (imit. d. șu-șu-șu, foșnetu frunzelor bătute de vînt ș. a.; ung. susogni, a foșni, a șopti, bg. šušny, șoptesc. V. șoșăĭ, sîsîĭ). Rar. Foșnesc, fîșîĭ: frunzele șușuĭaŭ (Lit.). Șoptesc, vorbesc în șoaptă (Lit.). V. tr. Sîsîĭ, liniștesc un prunc legănîndu-l în brațe și pronunțînd încet și repetat sunetu ș: mama șușuĭa copilu.
șoșoi s. v. IEPURE.
șușui vb. v. CLIPOCI. MURMURA. SUNA. SUSURA. ȘOPOTI. ȘOPTI. ȘUȘOTI.
ȘUȘUI vb. a fîșîi, a foșni, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, (rar) a sîsîi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pîrîi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prîsni. (Frunzele ~.)
ȘOȘOI subst. (iepure tînăr). 1. – c. (T- Jiu). 2. Cu schimb, părții finale, Șoșia Ap., mold. (Sd VI 82).

șoșoi dex online | sinonim

șoșoi definitie

Intrare: șoșoi (iepure)
șoșoi 2 s.m. substantiv masculin
Intrare: șoșoi (șopti)
șoșoi 1 vb. conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
Intrare: șușui
șoșoi 1 vb. conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
șușui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: Șoșoi
Șoșoi