Dicționare ale limbii române

15 definiții pentru șnur

ȘNUR, șnururi, s. n. 1. Sfoară (îmbrăcată în mătase colorată, în fir etc.), de obicei răsucită în două sau în trei, folosită mai ales ca ornament la îmbrăcăminte; șiret1 (2). 2. Ansamblu de fire electrice (foarte) flexibile, izolate între ele și strânse într-un înveliș protector, folosit pentru racordarea la rețea a lămpilor portative, a fiarelor de călcat, a aparatelor de radio etc. – Din germ. Schnur.
ȘNUR, șnururi, s. n. 1. Sfoară (îmbrăcată în mătase colorată, în fir etc.), de obicei răsucită în două sau în trei, întrebuințată mai ales ca ornament la îmbrăcăminte; șiret1 (2). 2. Ansamblu de fire electrice (foarte) flexibile, izolate între ele și strânse într-un înveliș protector, folosit pentru racordarea la rețea a lămpilor portative, a fiarelor de călcat, a aparatelor de radio etc. – Din germ. Schnur.
ȘNUR, șnururi, s. n. 1. Sfoară de grosime variabilă, răsucită din două sau trei fire groase de bumbac și, de obicei, îmbrăcate în mătase colorată; șiret1 (2). Purta în ochiul stîng o sticlă de ochelari, legată cu șnur negru. CAMIL, PETRESCU, O. I 193. Adina, n-ai pierdut cumva pachetul?... Adina, vezi să nu se desfacă șnurul. C. PETRESCU, O. P. I 99. ♦ Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, izolate între ele și strînse într-un înveliș protector, avînd diverse întrebuințări în tehnică; cordon (I 2). Să se aducă încă un bec. A fost adus cel de semnale Morse, cu șnurul lung după el. BOGZA, A. Î. 314. 2. Șiret1 (1). Dar cînd se pleacă să-și dezlege șnurul de la ghete, simte un fior prin spate. VLAHUȚĂ, O. A. III 88.
șnur s. n., pl. șnúruri
șnur s. n., pl. șnúruri
ȘNUR s. 1. șiret, (reg.) șinor. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.) 2. cordon. (~ electric.)
ȘNUR s. n. 1. sfoară răsucită din mai multe fire de bumbac, îmbrăcate în mătase colorată; șiret. 2. ~ electric = cordon electric flexibil, pentru racordarea la rețea a unor aparate mobile, lămpi portative etc. (< germ. Schnur)
șnur (-ruri), s. n. – Cordon, laț, bantă. Germ. Schnur (Borcea 209), cf. pol. sznur, rus. snur (Cihac, II, 390). – Der. șnurui, vb. (a împodobi cu galoane, cu șnururi; a coase, a forma registre cu hîrtiile destinate arhivei). Este dubletul lui șinor (var. șînor), s. n. (Trans., Olt., cordon, galon), din germ. prin intermediul mag. sinúr (Diez, Gramm., I, 281; Gáldi, Dict., 158); der. înșinora, vb. (Trans., a galona).
ȘNUR ~uri n. 1) Sfoară de bumbac, de lână sau de metal, folosită ca ornament la haine sau la mobilier; șiret; găitan; ceapraz. 2) reg. Bentiță îngustă de material textil, țesută tubular sau în fâșie, folosită pentru a încheia și a strânge încălțămintea, unele haine etc.; șiret. 3) Conductor electric flexibil, întrebuințat pentru a racorda diferite aparate la rețeaua de curent. /<germ. Schnur
șnur n. găitan. [Nemț. SCHNUR].
șinór, V. șnur.
șnur n., pl. urĭ (rut. šnur, pol. sznur, d. germ. schnur). Găitan, șiret de legat ghetele ș. a. Șnuru șoseleĭ, șleau, șleahu (Munt. vest. CL. 1910, 8, 898). – În Trans. șinor, n., pl. oare (d. ung. sinor, zsinór, din germ. schnur). Și șinúră, pl. ĭ (Maram.). V. tîrsînă.
ȘNUR s. 1. șiret, (reg.) șinor. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.) 2. cordon. (~ electric.)
femeie șnur, fără țâțe, fără cur expr. (vulg., glum.) femeie exagerat de slabă.
șnur, șnururi s. n. monokini, chilot de baie de damă confecționat cu economie de material.

șnur dex online | sinonim

șnur definitie

Intrare: șnur
șnur substantiv neutru