Dicționare ale limbii române

11 definiții pentru șabacă

ȘABÁC, s. n. v. șabacă.
ȘABÁCĂ, șabace, s. f. (Reg.) Broderie în ajur făcută (cu ață albă) la cămăși, la fețe de masă, milieuri etc. [Var.: șabác s. n.] – Cf. tc. șebeke.
ȘABÁC s. n. v. șabacă.
ȘABÁCĂ, șabace, s. f. (Reg.) Broderie în ajur făcută (cu ață albă) la cămăși, la fețe de masă, milieuri, etc. [Var.: șabác s. n.] – Cf. tc. șebeke.
ȘABÁCĂ, abace, s. f. Broderie (făcută de obicei cu ață albă) la cămăși, la fețe de masă etc. Nu e lucru puțin o față de masă de pînză subțire, cu tot felul de șabace. STĂNOIU, C. I. 219.
!șabácă/șabác (reg.) s. f. / s. n., pl. șabáce
șabác s. n. /șabácă s. f., pl. șabáce
șabácă (șabáce), s. f. – Broderie în ajur. – Var. șabac, ceabac. Tc. mușabak (T. Papahagi, GS, VII, 296). Der. din tc. sebeke „plasă” (Tiktin) < it. sciabica (Candrea) este improbabilă. După Lokotsch, 1740, din tc. (arab.) șabaka „plasă, fileu”.
ȘABÁCĂ ~ce f. reg. Ajur executat pe un obiect din material textil (cămașă, față de masa etc.). [Var. șabac] /cf. turc. șebeke
șabac n. Mold. găurele (de broderie). [Origină necunoscută].
șabác n., pl. e (turc. mușabak, ar. müșebek, șabac, infl. de șebeke, it. sciábica, rețea). Sud și est. Ajur, găurele ornamentale făcute în pînză pin zmulgerea firelor și înodarea celor din bătătură: bluză cu șabace. Pe șabac, exact, cum trebuĭe. – La Tkt. -acă, dim. (P. P.) șăbăcea, pl. ele. – Și ceabac (munt. est.).

șabacă dex online | sinonim

șabacă definitie

Intrare: șabacă
șabacă substantiv feminin
șabac substantiv neutru