șabác n., pl. e (turc. mușabak, ar. müșebek, șabac, infl. de șebeke, it. sciábica, rețea). Sud și est. Ajur, găurele ornamentale făcute în pînză pin zmulgerea firelor și înodarea celor din bătătură: bluză cu șabace. Pe șabac, exact, cum trebuĭe. – La Tkt. -acă, dim. (P. P.) șăbăcea, pl. ele. – Și ceabac (munt. est.).