ÎNFURCÁ2 vb. I v. înfurci.

ÎNFURCÁT, -Ă adj. v. înfurcit.

ÎNFURCÍ, înfurc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [Var.: înfurcá vb. I] – În + furcă.

ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Înv. și pop.) Bifurcat. [Var. înfurcát, -ă adj.] – V. înfurca.

ÎNFURCÁ vb. I v. înfurci.

ÎNFURCÁT, -Ă adj. v. înfurcit.

ÎNFURCÍ, înfúrc, vb. IV. (Rar) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [Var.: înfurcá vb. I] – În + furcă.

ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Rar) Bifurcat. [Var.: înfurcát, -ă adj.] – V. înfurci.

ÎNFURCÁ vb. I v. înfurci.

ÎNFURCÁT, -Ă adj. v. înfurcit.

ÎNFURCÍ, (2) înfúrc, vb. IV. Refl. (Popular) 1. (Mai ales despre drumuri) A se bifurca, a se desface în două. Merse, merse pînă ce i se înfurci calea. ISPIRESCU, L. 226. 2. A avea de furcă (cu cineva), a se certa, a se încăiera. Fii mai lăsător și nu te înfurci cu oamenii, că-i știi cît sînt de oțărîți acuma. REBREANU, R. II 105. Dumitru la ei sărea, Pușca de țavă lua, Cu feciorii să-nfurcea. PĂSCULESCU, L. P. 249. – Variantă: înfurcá vb. I.

ÎNFURCÍT, -Ă, înfurciți, -te, adj. (Popular, despre drumuri) Bifurcat, desfăcut în două. (Atestat în forma înfurcat) Pe ici pe colea se zăresc poteci înfurcate ca de lățimea unei lopeți. DELAVRANCEA, S. 5. – Variantă: înfurcát, -ă adj.

!înfurcí (a se ~) (a se bifurca) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se înfurcéște; imperf. 3 sg. se înfurceá; conj. prez. 3 să se înfurceáscă

înfurcí vb., ind. prez. (a avea de furcă, a se certa) 1 sg. înfúrc; (a se bifurca) 3 sg. înfurcéște

ÎNFURCÍ vb. v. bifurca.

ÎNFURCÍT adj. v. bifurcat.

A SE ÎNFURCÍ pers. 3 se ~éște intranz. pop. 1) (despre drumuri, ape curgătoare) A se despărți în două (ca o furcă); a se bifurca. 2) rar A se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. /în + furca

înfurcá, înfurchéz, vb. I (reg.) 1. a lua fân în furcă. 2. a (se) desface (ceva) în două părți, în doi craci (cu furca); a (se) bifurca, a se încrăci. 3. (fig.) a avea de furcă cu cineva, a se încăiera.

înfurcát s.n. (reg.) crestarea vârfului urechii la oi.

înfurcat n. crestarea vârfului urechii (la oi).

înfurcì v. a se bifurca: li se înfurci calea.

înfurcésc (mă) v. refl. (d. furcă). Mă despart, mă divid, vorbind de ramurĭ saŭ de drumurĭ: drumu se înfurcește. V. bifurc.

înfurci vb. v. BIFURCA.

înfurcit adj. v. BIFURCAT.

înfurcí, vb. refl. – (reg.) A se bifurca. – Din în- + furcă (< lat. furca) (DEX, MDA).

înfurcít, -ă, înfurciți, -te, adj. – (reg.) Bifurcat, despărțit; crăcănat. – Din înfurci (MDA).

înfurcí, vb. refl. – A se bifurca. – În- + furcă (< lat. furca).