Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

11 defini╚Ťii pentru ├«ndestul─âtor

├ÄNDESTUL─éT├ôR, -O├üRE, ├«ndestul─âtori, -oare, adj. Care este ├«n cantitate suficient─â; care ├«ndestuleaz─â, satisface. ÔÖŽ (Adverbial) ├Ändeajuns. ÔÇô ├Ändestula + suf. -─âtor.
├ÄNDESTUL─éT├ôR, -O├üRE, ├«ndestul─âtori, -oare, adj. Care este ├«n cantitate suficient─â; care ├«ndestuleaz─â, satisface. ÔÖŽ (Adverbial) ├Ändeajuns. ÔÇô ├Ändestula + suf. -─âtor.
├ÄNDESTUL─éT├ôR, -O├üRE, ├«ndestul─âtori, -oare, adj. Care e din bel╚Öug, care satisface nevoile, ├«ndestuleaz─â, mul╚Ťume╚Öte. Pe unde le ducea el, p─â╚Öunea era mai cu gust ╚Öi mai ├«ndestul─âtoare. ISPIRESCU, L. 230. Ie╚Öi deodat─â din p─âm├«nt o mas─â ├«nc─ârcat─â cu fel de fel de bucate ├«ndestul─âtoare. POPESCU, B. II 94. ÔÖŽ (Adverbial) ├Ändeajuns. C├«nd ╚Ť─âranul adopt─â pe ┬źonoare┬╗, are intui╚Ťia c─â ┬źcinste┬╗ nu l─âmure╚Öte ├«ndestul─âtor ce vrea el s─â spuie. SADOVEANU, E. 34.
îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre
îndestulătór adj. m., pl. îndestulătóri; f. sg. și pl. îndestulătoáre
├ÄNDESTUL─éT├ôR adj. 1. v. suficient. 2. mul╚Ťumitor, satisf─âc─âtor, suficient. (O cantitate ~oare.)
ÎNDESTULĂTÓR1 adv. Cu îndestulare; în mod satisfăcător. /a îndestula + suf. ~ător
├ÄNDESTUL─éT├ôR2 ~o├íre (~├│ri, ~o├íre) Care ├«ndestuleaz─â; mul╚Ťumitor; satisf─âc─âtor. /a ├«ndestula + suf. ~─âtor
îndestulător a. de ajuns.
├«ndestul─ât├│r, -o├íre adj. Destul, suficient: proviziun─ş ├«ndestul─âtoare. Satisf─âc─âtor: r─âspuns ├«ndestul─âtor.
├ÄNDESTUL─éTOR adj. 1. destul, suficient, (reg.) bug─ât. (Provizii ~.) 2. mul╚Ťumitor, satisf─âc─âtor, suficient. (O cantitate ~.)

îndestulător dex online | sinonim

îndestulător definitie

Intrare: îndestulător
îndestulător adjectiv