ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții pentru a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitatea de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște. II. Tranz. A înfige colții spre a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitate de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. – În + colț.

ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV. I. Intranz. 1. (Despre plante) A da colț, a răsări din pămînt, a germina. A încolțit iarba. ▭ A căzut omătul, a suflat vîntul de primăvară, au încolțit mugurii, a dat frunza. DELAVRANCEA, A. 34. Din tulpina bătrînă și putredă a fagului încolțesc vlăstare tinere și vioaie. RUSSO, O. 27. 2. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea, a se forma, a se naște. În același timp, îi încolți în minte o întrebare, ca un cîrlig: ce caută el aici? REBREANU, P. S. 68. Un grăunte de speranță începu să încolțească în mintea ei. BART, E. 241. Și-n piepturile păstorilor tineri, răzimați c-un cot de-o stîncă și c-o mînă pe bîtă, încolțea un dor mai adînc, mai întunecos, mai mare, – dorul voiniciei! EMINESCU, N. 5. II. Tranz. 1. (Despre animale, mai ales despre lupi sau cîini) A înfige colții în..., a ataca și a mușca; a înconjura din toate părțile, atacînd fără posibilitate de retragere. L-au încolțit cîinii. ▭ Încolțit-a lupul vreun juncan? AGÎRBICEANU, S. P. 16. Lupii... i-au încolțit o vită. CONTEMPORANUL, VI_II 287. 2. Fig. (Despre oameni) A prinde la strîmtoare, a strînge în chingi, a înghesui. Acu și subprefectul... a început a-l încolți. SADOVEANU, P. S. 66. Pe mine mă încolțise un autor într-un ungher și-mi spunea viața și operele lui. VLAHUȚĂ, O. A. 226. Dacă se văzu încolțit, spuse tot adevărul. ISPIRESCU, L. 179. ◊ (Despre abstracte) Țipă ascuțit, fără nici o legătură cu învinuirile și întrebările care-l încolțeau. DUMITRIU, V. L. 45. Femeia, încolțită de spaimă, a început să-i teamă viața. POPA, V. 313. Într-astă vreme nunta mergea încetinel și îndelete, oprindu-se pe unde da de umbră și benchetuind pe unde încolțea foamea pe nuntași. POPESCU, B. III 111.

încolțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 să încolțeáscă

încolțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolțésc, imperf. 3 sg. încolțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. încolțeáscă

ÎNCOLȚÍ vb. v. germina.

ÎNCOLȚÍ vb. v. apărea, arăta, ivi, mușca.

A ÎNCOLȚ͹ ~ésc tranz. 1) (despre unele animale) A apuca cu colții. 2) (despre ființe) A înconjura amenințător din toate părțile. 3) fig. (despre persoane) A ataca cu vehemență și răutate. /în + colț

A ÎNCOLȚͲ pers. 3 ~éște intranz. 1) (despre semințe, tuberculi, bulbi etc.) A da colț; a germina. Plantele au ~it. 2) fig. (despre atitudini, sentimente, idei etc.) A începe să se contureze; a prinde consistență; a înmuguri; a se deștepta; a se înfiripa. ~ un grăunte de speranță. /în + colț

încolțì v. 1. a scoate colți sau muguri, a răsări: iarba încolțește; 2. fig. a începe să se nască (o idee, o simțire, un plan): încolția un dor mai adânc EM.

încolțì v. a pune în colț, a înfunda, a strâmtora: l’a încolțit cu întrebări.

încolțí v. a mușca cu colții: șerpi că l’au mușcat, lupi că l’au încolțit POP.

încolțésc v. intr. (d. colț). Scot germinele, răsar: sămînța, sîmburele a încolțit. Fig. Răsar, mă produc: în inima luĭ încolțise dorința de a pleca. V. tr. Mușc puțin, múrsec: lupu încolțise oaĭa. Fig. Strîmtorez, atac puțin cu armele saŭ cu vorba: dușmaniĭ ne încolțise.

ÎNCOLȚI vb. (BOT.) a germina, a ieși, a miji, a răsări. (Plantele au ~.)

încolți vb. v. APĂREA. ARĂTA. IVI. MUȘCA.