ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam.) A (se) îmbrăca în haine noi; a (se) îmbrăca bine, elegant; fig. a parveni. – În + țol.

ÎNȚOLÍ, înțolesc, vb. IV. Refl. (Familiar) A-și face, a-și procura haine (noi), a-și face toată îmbrăcămintea (necesară); fig. a parveni. Și-i mai și rămase [din bani] cu ce să se înțolească el, nevasta și copiii lui. ISPIRESCU, la TDRG. Se-nțolește de la unul ș-altul de pomană. CARAGIALE, O. I 303. ◊ Tranz. Scoase... un rînd de haine mîndre... și înțoli pe biata femeie cu ele. La TDRG.

înțolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 să înțoleáscă

înțolí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolésc, imperf. 3 sg. înțoleá; conj. prez. 3 sg. și pl. înțoleáscă

A ÎNȚOLÍ ~ésc tranz. A face să se înțolească. /în + țol

A SE ÎNȚOLÍ mă ~ésc intranz. 1) fam. A-și procura îmbrăcăminte; a-și face haine. 2) A ajunge la o situație materială relativ bună; a se chivernisi; a se pospăi. /în + țol

înțolì v. a (se) îmbrăca: să se mai înțolească și ei ISP. [V. țol].

înțolésc v. tr. (d. țol, haĭnă). Dăruĭesc cuĭva haĭne saŭ alt-ceva, îl îmbrac, îl îmbogățesc. V. refl. Mă îmbogățesc, mă încĭupăresc: acest sărac s’a maĭ înțolit. – Vechĭ și -éz (Let. 3, 323 jos).

înțoli, înțolesc v. r. 1. a se îmbrăca cu haine noi, a se îmbrăca elegant 2. (fig.) a parveni