Î, î, s. m. 1. A douăsprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală închisă, nerotunjită, din seria medială). [Pl. și: (1, n) î-uri]

Î s. m. invar. A douăsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală închisă (8), nerotunjită (2), din seria medială).

Î s. m. invar. A unsprezecea literă a alfabetului și sunetul corespunzător; este o vocală nerotunjită, cea mai închisă din seria medială.

î1 (literă) s. m. / s. n., pl. î / î-uri

î2 (sunet) s. m., pl. î

Î, î s. m. invar.

î m. Un sunet între i și u, ca’n rîdic, amîndoĭ, față de ridic, amundoĭ. Îl aŭ și Francejiĭ și Portughejiĭ, dar nu-l scriŭ (pg. chavena, ceașcă, pron. șávînî). Noĭ îl avem și’n cuv. latine, și’n cuv. străine (V. hîră, satîr). Litera î s’a dezvoltat din î cirilic (§ 62).