șprițuire

ȘPRIȚUͲ, șprițuiesc, vb. IV. Tranz. A stropi cu un lichid. [Pr.: -țu-i] – Din germ. spritzen.

ȘPRIȚU͹, șprițuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A consuma șpriț1 sau alte băuturi alcoolice; p. ext. a se ameți, a se îmbăta. [Pr.: -țu-i] – Șpriț¹ + suf. -ui.

ȘPRIȚUÍRE², șprițuiri, s. f. Acțiunea de a șprițui² și rezultatul ei. [Pr.: -țu-i-] – V. șprițui².

ȘPRIȚUÍRE¹, șprițuiri, s. f. Acțiunea de a se șprițui¹ și rezultatul ei. [Pr.: -țu-i-] – V. șprițui¹.

ȘPRIȚUͲ, șprițuiesc, vb. IV. Tranz. A stropi cu un lichid. – Din germ. spritzen.

ȘPRIȚU͹, șprițuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A consuma șpriț¹ sau alte băuturi alcoolice; p. ext. a se ameți, a se îmbăta. – Șpriț¹ + suf. -ui.

ȘPRIȚUÍRE², șprițuiri, s. f. Acțiunea de a șprițui² și rezultatul ei. – V. șprițui².

ȘPRIȚUÍRE¹, șprițuiri, s. f. Acțiunea de a se șprițui¹ și rezultatul ei. – V. șprițui¹.

ȘPRIȚUÍ, șprițuiesc, vb. IV. Tranz. A stropi cu un lichid dintr-o stropitoare.

șprițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șprițuiésc, imperf. 3 sg. șprițuiá; conj. prez. 3 să șprițuiáscă

șprițuíre (reg., fam.) s. f., g.-d. art. șprițuírii; pl. șprițuíri

șprițuí (a bea, a stropi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șprițuiésc, imperf. 3 sg. șprițuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șprițuiáscă

șprițuíre s. f., g.-d. art. șprițuírii; pl. șprițuíri

ȘPRIȚUÍ vb. tr. a stropi cu un lichid (lac, vopsea etc.). (< germ. Spritzen)

A ȘPRIȚUÍ ~iésc tranz. (suprafețe ale unor piese) A prelucra cu șprițuitorul. /spriț + suf. ~ui

A SE ȘPRIȚUÍ mă ~iésc intranz. pop. A se îmbăta ușor consumând șpriț sau alte băuturi spirtoase; a se ameți. /șpriț + suf. ~ui

șprițuí, șpríțui și șprițuiésc, vb. IV (reg.) 1. (despre vița de vie) a stropi cu vermorelul. 2. (în exploatarea lemnului) a turna apă pe uluc (jilip) pentru a înlesni alunecarea buștenilor. 3. a face spălături interne la animale cu șprița (v.). 4. (despre pereți) a tencui.

șprițui, șprițuiesc v. r. a consuma șpriț sau alte băuturi alcoolice