ȘPRIȚU͹, șprițuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A consuma șpriț1 sau alte băuturi alcoolice; p. ext. a se ameți, a se îmbăta. [Pr.: -țu-i] – Șpriț¹ + suf. -ui.

ȘPRIȚU͹, șprițuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A consuma șpriț¹ sau alte băuturi alcoolice; p. ext. a se ameți, a se îmbăta. – Șpriț¹ + suf. -ui.

șprițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șprițuiésc, imperf. 3 sg. șprițuiá; conj. prez. 3 să șprițuiáscă

șprițuí (a bea, a stropi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șprițuiésc, imperf. 3 sg. șprițuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șprițuiáscă

A SE ȘPRIȚUÍ mă ~iésc intranz. pop. A se îmbăta ușor consumând șpriț sau alte băuturi spirtoase; a se ameți. /șpriț + suf. ~ui

șprițui, șprițuiesc v. r. a consuma șpriț sau alte băuturi alcoolice