înhăita

ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Fam.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu unul sau cu mai multe persoane decăzute (pentru a săvârși împreună fapte reprobabile); a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Depr.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu una sau cu mai multe persoane decăzute; a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. A se întovărăși cu unul sau cu mai mulți inși în vederea săvîrșirii în comun a unor acțiuni (de obicei rele). Cînd s-a întors de-acolo s-a înhăitat cu alții. SADOVEANU, P. M. 70. Nu umbla prin mahalale Înhăitat cu haimanale. TEODORESCU, P. P. 338. – Pronunțat: -hăi-.

!înhăitá (a se ~) (fam.) (-hăi-) vb. refl., ind. prez. 3 se înhăiteáză

înhăitá vb. (sil. -hăi-), ind. prez. 1 sg. înhăitéz, 3 sg. și pl. înhăiteáză

ÎNHĂITÁ vb. (reg.) a se încârdoșa, a se încârdui. (Cum te-ai putut ~ cu el?)

A SE ÎNHĂITÁ mă ~éz intranz. A stabili relații de tovărășie condamnabilă. /în + hăită

înhăità v. a se asocia (în sens rău): se înhaită cu toți nebunit. [V. haită].

înháĭt și înhăĭtéz (mă), a -á v. refl. (d. haĭtă). Iron. Formez haĭtă, bandă, mă înturluc, mă încîrdoșez: s’a înhăĭtat cu niște bețivĭ.

ÎNHĂITA vb. (reg.) a se încîrdoșa, a se încîrdui. (Cum te-ai putut ~ cu el?)

înhăitá, înhăitez, vb. refl. – A se întovărăși: „În munți a dat de alți haiduci (...). Cu toții s-au înhăitat împreună” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 175). – Din în- + haită (< magh. hajtó) (Șăineanu, Scriban; DEX, MDA).

înhăita, înhăitez v. r. a se întovărăși / a intra în cârdășie cu persoane dubioase