ÎNHĂITÁ, înhăitez, vb. I. Refl. recipr. (Depr.) A se întovărăși, a intra în cârdășie cu una sau cu mai multe persoane decăzute; a se încârdoșa. [Prez. ind. și: înháit] – În + haită.

!înhăitá (a se ~) (fam.) (-hăi-) vb. refl., ind. prez. 3 se înhăiteáză

ÎNHĂITÁ vb. (reg.) a se încârdoșa, a se încârdui. (Cum te-ai putut ~ cu el?)

înhăità v. a se asocia (în sens rău): se înhaită cu toți nebunit. [V. haită].

înháĭt și înhăĭtéz (mă), a -á v. refl. (d. haĭtă). Iron. Formez haĭtă, bandă, mă înturluc, mă încîrdoșez: s’a înhăĭtat cu niște bețivĭ.

ÎNHĂITA vb. (reg.) a se încîrdoșa, a se încîrdui. (Cum te-ai putut ~ cu el?)

înhăitá, înhăitez, vb. refl. – A se întovărăși: „În munți a dat de alți haiduci (...). Cu toții s-au înhăitat împreună” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 175). – Din în- + haită (< magh. hajtó) (Șăineanu, Scriban; DEX, MDA).