încet

ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus.

ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus.

ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. și tranz. A se opri dintr-o acțiune, a nu mai continua o acțiune. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri. [Prez. ind. și: (reg.) încét] – Lat. *quetare (= quietare).

ÎNCÉT¹ adv. 1. (Pe lîngă verbe de mișcare, în opoziție cu repede) Fără grabă, domol, binișor, liniștit; lin, pe nesimțite. Împleticindu-se, se îndreptă încet spre casă, pășind mărunt și nesigur. BART, E. 318. Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțîind. COȘBUC, P. I 47. Încet plutind se-nalță mireasa-i, o fantasmă. EMINESCU, O. I 95. ◊ (Întărit prin repetare) Înhamă iepele, iese încet-încet la drum. CREANGĂ, P. 135. ◊ Expr. Încetul cu încetul sau încet-încet sau cu încetul = puțin cîte puțin, treptat, cu timpul. Încetul cu încetul mosafirii se risipiră. REBREANU, R. I 225. Și noapte s-a făcut iar cu încetul. ANGHEL, PR. 125. Luna... se-nalță, încet-încet. COȘBUC, P. I 48. Încet-încet nora s-a dat la brazdă. CREANGĂ, P. 7. 2. (Pe lîngă verbe ca «a vorbi», «a cînta», în opoziție cu tare, puternic) Cu glas coborît, scăzut, molcom, potolit. Spuse... încet, cu buzele arse: «Tata cîștigă». SAHIA, N. 106. Un bondar rotund în pîntec Somnoros pe nas ca popii glăsuiește-ncet un cîntec. EMINESCU, O. I 87. Ce poezii cîntă inima-ți încet? ALECSANDRI, P. I 127. 3. (În construcții eliptice, cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare! Încet! mă doare. ♦ Fără zgomot! Și încet, dorule-ncet. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 340. – Formă gramaticală: (în expr.) încetul.

ÎNCÉT², -EÁTĂ, înceți, -te, adj. 1. Liniștit, lin, domol. Hora e înceată. DELAVRANCEA, la TDRG. Pe undele încete își mișcă legănate Corăbii învechite scheletele de lemn. EMINESCU, O. I 63. ♦ (Despre persoane și manifestările lor) Care se mișcă sau gîndește cu greutate; greoi. Era cam încet la cap și n-ar fi știut răspunde, deși un răspuns este. DUMITRIU, P. F. 22. Într-o gîndire înceată și greoaie îmi analizez simțurile. BART, S. M. 17. 2. (Despre sunete, melodii etc.) Cu o slabă sonoritate, abia auzit. Înceată, melodia părea mai mult un murmur abia înțeles al firii. MIHALE, O. 159. Numai frînturi de glasuri mai picurau ca din necunoscut, încete, rare. SADOVEANU, O. I 354. Miros, lumină și un cîntec nesfîrșit, încet, dulce... îmbătau grădina. EMINESCU, N. 8.

ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. A se opri (în cursul unei acțiuni), a nu mai continua. Ploaia încetase de cu noaptea. REBREANU, R. I 175. Muzica încetase de mult. EMINESCU, N. 47. Să încetezi cu omorul, să nu mai văd capete tăiete. NEGRUZZI, S. I 147. Manole-mi ofta, Din plîns Înceta. TEODORESCU, P. P. 466. ◊ Tranz. Ochii ei, două izvoare secate, încetase de a mai vărsa lacrimi. EMINESCU, N. 28. Încetează plînsul tău. ALECSANDRI, P. A. 133. Meseni, vă ospătați, Veselia nu-ncetați. TEODORESCU, P. P. 621. ♦ A dispărea, a se pierde, a nu mai exista. Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze, Mii de fire viorie ce cu raza încetează, Astfel într-a veșniciei noapte pururea adîncă, Avem clipa, avem raza, care tot mai ține încă. EMINESCU, O. I 133. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri, a deceda. – Prez. ind. și: încét (MACEDONSKI, O. I 239, RETEGANUL, P. I 12, ȘEZ. VI 132).

încét¹ adj. m., pl. încéți; f. înceátă, pl. încéte

încét²/încét-încét adv.

încét-încét v. încét

încetá (a ~) vb., ind. prez. 3 înceteáză

încét adj. m., pl. încéți; f. sg. înceátă, pl. încéte

încét-încét loc. adv.

ÎNCÉT adj., adv. 1. adj. v. domol. 2. adv. v. agale. 3. adj. v. greoi. 4. adv. adagio. 5. adj. coborât, domol, lin, molcom, potolit, scăzut, scoborât, slab, stins, (rar) slăbănog. (Vorbea cu glas ~.) 6. adv. v. piano. 7. adv. greu, lent. (Noaptea trecea ~.)

ÎNCETÁ vb. 1. a(-și) întrerupe, a(-și) opri, a(-și) sista, a(-și) suspenda. (Uzina și-a ~ activitatea.) 2. a conteni, a (se) întrerupe, a (se) opri, a părăsi. (Au ~ lucrul în semn de protest.) 3. v. opri. 4. v. întrerupe. 5. a amuți, a dispărea, a se liniști, a muți, a se potoli, a se stinge. (Toate zgomotele au ~ în stradă.) 6. a dispărea, a trece, (astăzi rar) a se sparge. (Primejdia, durerea a ~.) 7. v. sfârși. 8. a conteni, a se curma, a se opri, a se potoli, a se sfârși, a sta, a se termina, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (prin Ban.) a se prorupe, (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, ploaia a ~.)

Încet ≠ grăbit, grabnic, iute, rapid, repede, tare, pripit

A înceta ≠ a continua

încét (înceátă), adj. – 1. Lent, lin. – 2. (Adv.) Fără grabă, domol, binișor. – 3. (Adv.) Cu glas coborît, molcom. – Var. cet. Mr. înțet. Lat. quetus, în loc de quietus (Pușcariu 813; Densusianu, Hlr., 89; Candrea-Dens., 844; REW 6958; DAR; pentru fonetism, cf. Meyer-Lübke, Ital., 16), cf. alb. kjet, it. chetto (v. it. cetto), prov. quet, fr. coi, sp., port. quedo; pentru comp. cu în-, cf. împrejur, înainte, etc. – Der. înceta, vb. (a se opri, a face o pauză, a domoli; a fi eliberat din funcție; a termina; a dispărea; a scădea, a se micșora), der. intern, sau din lat. quetãre (Pușcariu 814; Candrea-Dens., 845; DAR); neîncetat, adv. (fără întrerupere, în mod continuu); încetini, vb. (a slăbi, a opri, a face mai lent); încetineală, s. f. (lipsă de iuțeală); încetinitor, s. n. (care micșorează viteza); încetinel (var. încetișor), adv. (agale; ușurel).

ÎNCÉT¹ adv. 1) Fără grabă; pe îndelete; alene; agale; lin; domol. Noaptea trece ~. ◊ ~ul cu ~ul (sau ~-~, cu ~ul) puțin câte puțin. 2) Fără zgomot; aproape neauzit. Vântul bate ~. 3) (cu valoare de interjecție) Atent! Cu băgare de seamă! /<lat. qu[i]etus

ÎNCÉT² înceátă (~ți, ~te) 1) Care se produce fără grabă; lin; domol. Scurgere înceată. 2) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește lipsă de iuțeală, de repeziciune; domol. Mișcări ~te. 3) (despre sunete, voce etc.) Care are intensitate redusă; care abia se aude; lipsit de sonoritate. Vorbă înceată. /<lat. qu[i]etus

încet a. și adv. 1. domol: cu glas blând, duios, încet EM.; 2. nu curând; încet-încet, cu timpul; 3. binișor: umblă încet [Lat. vulg. QUETUS = clasic QUIETUS]. ║ n. lipsă de repeziciune: încetul cu încetul.

încét, -ceátă adj., pl. ețĭ, ete (lat. in, în și quetus îld. quietus, liniștit, part. d. quiéscere, a liniști; it. cheto, pv. quet, fr. coi, sp. pg. quedo. V. achit, cvit, fit). Liniștit, lent: lucrare înceată. Domol, moleșit, bleg: om încet. Adv. Nu răpede: a merge, a dicta încet. Nu tare, cu voce joasă: a vorbi încet. Cu atențiune, cu mișcări lente: cu lucrurile supțirĭ trebuĭe să umbli încet. Încet-încet (˘ ˉ ˘ ˘) saŭ încetu cu încetu, pe nesimțite, lent: încetu cu încetu se face oțetu (Prov.). – În Trans. și cet. V. cu.

ÎNCET adj., adv. 1. adj. domol, lent, lin, liniștit, măsurat, potolit, tacticos, temperat, (pop.) molcomit. (Mers ~; mișcări ~.) 2. adv. agale, alene, binișor, domol, incetinel, încetișor, lin, liniștit, ușurel, (pop. și fam.) iavaș, (pop.) cătinel, rara, (reg.) mereu, (prin Transilv.) cîtingan. (Merge ~.) 3. adj. greoi, lent, moale, molatic, molîu, (înv.) târziu, zăbavnic. (Om ~ în mișcări.) 4. adv. (MUZ.) adagio, lento, rar. 5. adj. coborît, domol, lin, molcom, potolit, scăzut, scoborît, slab, stins, (rar) slăbănog. (Vorbea cu glasul ~.) 6. adv. (MUZ.) piano. 7. adv. greu, lent. (Noaptea trecea ~.)

ÎNCETA vb. 1. a(-și) întrerupe, a(-și) opri, a(-și) sista, a(-și) suspenda. (Uzina și-a ~ activitatea.) 2. a conteni, a (se) întrerupe, a (se) opri, a părăsi. (Au ~ lucrul în semn de protest.) 3. a conteni, a se întrerupe, a se opri, (Mold. și Bucov.) a stîmpi, (înv.) a pristoi. (A ~ din cîntat, din citit, cu vorba.) 4. a se curma, a se întrerupe, a se opri, (fig.) a se frînge. (Cîntecul a ~ brusc.) 5. a amuți, a dispărea, a se liniști, a muți, a se potoli, a se stinge. (Toate zgomotele au ~ în stradă.) 6. a dispărea, a trece, (astăzi rar) a se sparge. (Primejdia, durerea a ~.) 7. a pieri, a se sfîrși. (Fericirea lui a ~.) 8. a conteni, a se curma, a se opri, a se potoli, a se sfîrși, a sta, a se termina, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (prin Ban.) a se prorupe, (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, ploaia a ~.)

CHI VA PIANO, VA SANO (it.) cine merge încet, merge sigur – Expresia este echivalentă cu cea românească: „Cine merge încet, departe ajunge”.

a da sonorul mai încet expr. a coborî tonul, a vorbi mai încet.