încét, -ceátă adj., pl. ețĭ, ete (lat. in, în și quetus îld. quietus, liniștit, part. d. quiéscere, a liniști; it. cheto, pv. quet, fr. coi, sp. pg. quedo. V. achit, cvit, fit). Liniștit, lent: lucrare înceată. Domol, moleșit, bleg: om încet. Adv. Nu răpede: a merge, a dicta încet. Nu tare, cu voce joasă: a vorbi încet. Cu atențiune, cu mișcări lente: cu lucrurile supțirĭ trebuĭe să umbli încet. Încet-încet (˘ ˉ ˘ ˘) saŭ încetu cu încetu, pe nesimțite, lent: încetu cu încetu se face oțetu (Prov.). – În Trans. și cet. V. cu.