ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. A se opri (în cursul unei acțiuni), a nu mai continua. Ploaia încetase de cu noaptea. REBREANU, R. I 175. Muzica încetase de mult. EMINESCU, N. 47. Să încetezi cu omorul, să nu mai văd capete tăiete. NEGRUZZI, S. I 147. Manole-mi ofta, Din plîns Înceta. TEODORESCU, P. P. 466. ◊ Tranz. Ochii ei, două izvoare secate, încetase de a mai vărsa lacrimi. EMINESCU, N. 28. Încetează plînsul tău. ALECSANDRI, P. A. 133. Meseni, vă ospătați, Veselia nu-ncetați. TEODORESCU, P. P. 621. ♦ A dispărea, a se pierde, a nu mai exista. Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze, Mii de fire viorie ce cu raza încetează, Astfel într-a veșniciei noapte pururea adîncă, Avem clipa, avem raza, care tot mai ține încă. EMINESCU, O. I 133. ◊ Expr. A înceta din viață = a muri, a deceda. – Prez. ind. și: încét (MACEDONSKI, O. I 239, RETEGANUL, P. I 12, ȘEZ. VI 132).