vacă

anghelínă¹ sf [At: (a. 1749) ap. GCR II, 45 / E: An(h)elina] (Bot) Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu tulpina cilindrică (de 10-30 cm înălțime), cu frunze lunguiețe, verzi pe partea superioară și albe-făinoase pe cea inferioară, și flori roșii- violete dispuse în umbele; crește pe pășunile umede din regiunea alpină, prin iunie- iulie Si: anglici, țâța-vacii (Primula longiflora).

échium sn vz echiu

ȚẤȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâță = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță-de-vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia.

UNT s. n. 1. Grăsime naturală, solidă, extrasă din lapte și folosită ca aliment. ◊ Unt vegetal = grăsime solidă extrasă din semințe sau din miezul fructelor unor plante tropicale. ◊ Loc. adv. Ca untul = fără efort, ușor. ◊ Expr. A scoate untul din cineva = a stoarce de puteri pe cineva, a vlăgui. A-l bate (pe cineva) de-i iese (sau să-i iasă) untul = a-l bate tare, rău (pe cineva). ♦ (Urmat de determinări care indică proveniența) Grăsime solidă extrasă din semințele, miezul etc. unor fructe (tropicale). Unt de cacao. 2. Compus: untul-vacii = plantă erbacee cu doi tuberculi, cu frunze lanceolate și cu flori liliachii, purpurii, roz sau albe, dispuse în ciorchine la vârful tulpinii; untișor (Orchis morio). – Lat. unctum.

ÚRDĂ s. f. 1. Derivat al laptelui (de oaie) care se obține prin fierberea și închegarea zerului gras rămas de la prepararea cașului sau de la alegerea untului. 2. Compus: urda-vacii = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina acoperită cu peri cenușii și cu flori albe (Cardaria draba). – Et. nec.

VÁCĂ, vaci, s. f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p. restr. carnea acestui animal, folosită ca aliment; p. gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă, se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și care s-a întors mai puțin instruit sau lămurit decât plecase. Vacă (bună) de muls = persoană sau situație de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase și leneșe sau proaste). 2. Compuse: vacă-de-mare = morsă; vaca-Domnului = insectă lată și lunguiață, cu aripile superioare de culoare roșie cu două puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.

ȚẤȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâța = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță de vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia.

UNT s. n. 1. Grăsime naturală, solidă, extrasă din lapte și folosită ca aliment. ◊ Loc. adv. Ca untul = fără efort, ușor. ◊ Expr. A scoate untul din cineva = a stoarce de puteri pe cineva, a vlăgui. A-l bate (pe cineva) de-i iese (sau să-i iasă) untul = a-l bate tare, rău (pe cineva). ♦ (Urmat de determinări care indică proveniența) Grăsime solidă extrasă din semințele, miezul etc. unor fructe (tropicale). Unt de cacao. 2. Compus: untul-vacii = plantă erbacee cu doi tuberculi, cu frunze lanceolate și cu flori liliachii, purpurii, roz sau albe, dispuse în ciorchine la vârful tulpinii; untișor (Orchis morio). – Lat. unctum.

ÚRDĂ s. f. 1. Derivat al laptelui (de oaie) care se obține prin fierberea și închegarea zerului gras rămas de la prepararea cașului sau de la alegerea untului. 2. Compus: urda-vacii = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina acoperită cu peri cenușii și cu flori albe (Cardaria draba). – Et. nec.

VÁCĂ, vaci, s. f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p. restr. carnea acestui animal, folosită ca aliment; p. gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă, se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și care s-a întors mai puțin instruit sau lămurit decât plecase. Vacă (bună) de muls = persoană sau situație de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase și leneșe sau proaste). 2. Compuse: vacă-de-mare = morsă; vaca-domnului = insectă lată și lunguiață, cu aripile superioare de culoare roșie cu două puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.

ȚÎ́ȚĂ, țîțe, s. f. 1. Mamelă. Puiul de lup, cînd dă de sînge, lasă țîța lupoaicei și e lup! DELAVRANCEA, O. II 116. Adormiți fiind purceii cu țîța în gură, voinicul băgă mîna binișor și apucă un purcel. ISPIRESCU, L. 129. M-oi întoarce la mama, ca să mai sug înc-o dată laptele cel de văpaie albă a țîțelor ei. EMINESCU, N. 24. Plumbul, intrînd subt țîța stîngă, a frînt o coastă. NEGRUZZI, S. I 29. ◊ Loc. adv. (Popular, în legătură cu modul de a ține sau de a purta un sugaci) La țîță = la piept, la sîn, sugînd. Simion Lungu, beat-leucă, răzimat de un colț de masă, își înjura nevasta care stătea lîngă el, în picioare, cu un copilaș la țîță. REBREANU, I. 34. Se apropia Anghelina lui Nistor Mucenicu, desculță, cu un copil la țîță și altul, de vreo patru ani, de mînă. id. R. I 176. Pe coastele dealurilor se văd... femei rătăcind cu pruncii la țîță. RUSSO, O. 34. ◊ Copil de țîță v. copil (2). ◊ Loc. adj. (Despre o femeie) Cu țîță = care alăptează. Mama cu țîță să nu umble cu canforă... că pe urmă îi înțarcă țîța. ȘEZ. VI 59. ◊ Expr. A da țîță = a alăpta, a da să sugă. Dați-i nițică țîță băiatului meu... Hulpav, frate-meu se repede și suge. STANCU, D. 232. Copilul pînă nu plînge, mă-sa nu-i dă țîță. ȘEZ. I 218. (Despre o femeie) A avea țîță = a avea secrețiune suficientă de lapte pentru a-și alăpta copilul. (Atestat în forma țiță) Dar ai țiță de ajuns? CONTEMPORANUL, IV 390. 2. Compuse: (Bot.) țîța-caprei = a) barba-caprei, v. barbă; b) plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunzele alungite și cu florile galbene-aurii (Tragopogon orientalis); țîța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului, v. ciuboțică; țîța-vacii = a) varietate a viței de vie care produce struguri cu boabe cărnoase și alungite (Vitis); razachie; b) ciuboțica-cucului, v. ciuboțică; c) plantă erbacee din familia primulaceelor, cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene așezate în umbelă la vîrful tulpinii (Primula elatior). 3. (Popular) Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. Vrei un ulcior cu țîță ori un ulcior cu flori de smalț albe pe burtă. STANCU, D. 43. 4. (Popular) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor; țîțînă (2).

UNT, (rar) unturi, s. n. 1. Grăsime naturală extrasă din laptele anumitor animale (domestice) și folosită ca aliment. Netezea calm cu cuțitul untul întins pe franzelă. VORNIC, P. 164. Cuhnia în care se pregăteau lăpturile, smîntînurile și unturile obicinuite la țară. MACEDONSKI, O. III 140. Lapte, brînză, unt și ouă, de-am putea sclipui să ducem În tîrg. CREANGĂ, P. 6. Silven, cînd vindea untul într-un paner pe piață, Era mult mai ferice. NEGRUZZI, S. II 256. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbe ca «a merge», «a aluneca» etc.) Ca untul = ușor, fără efort. ◊ Expr. A scoate untul din cineva = a stoarce de puteri pe cineva, a vlăgui. A bate (pe cineva) să-i meargă untul v. merge (II 1). A bate apa-n piuă să se aleagă untul v. apă. ♦ (Urmat de determinări care indică proveniența) Grăsime vegetală, ulei. Untul de sunătoare nu e așa de bun pentru bube. DELAVRANCEA, S. 265. Să se puie... unt de trandafir și un dram de unt de livant. PISCUPESCU, O. 306. 2. Compus: untu-vacii = plantă erbacee cu tulpină simplă, cu flori liliachii, purpurii, rar albe (Orchis Morio); untișor (2).

ÚRDĂ s. f. Derivat al laptelui de oaie, care se obține prin fierberea zerului rămas de la prepararea cașului sau de la alegerea untului. Se rumenesc căpșunile în poieni și iese urda dulce de la stîni. SADOVEANU, F. J. 554. Fiecare asociat vine pre rînd la stînă și-și ia laptele, îl încheagă și scoate brînza și urda. I. IONESCU, M. 367. Am drăguț păcurăraș, Vine seara-aduce caș; Dimineața, urdă dulce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 410. ◊ Compus: urda-vacii = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori albe; crește prin locuri cultivate, pe lîngă dărîmături și pe marginea drumurilor (Lepidium Draba).

VÁCĂ, vaci, s. f. 1. Animal domestic din familia bovinelor, crescut pentru laptele și carnea lui; carnea acestui animal, p. ext. carne de orice bovină. Femeile ieșiseră pe la porți ca să deschidă vacilor, căci se întorcea cireada satului de la pășune. CAMIL PETRESCU, O. I 14. În timpul nopții o vacă mare, bălțată, fătase un vițel roșu, pintenog. BART, S. M. 84. Îl azvîrle în cireada boilor și-a vacilor. CREANGĂ, P. 66. Mîncatu-s de răutate Ca iarba de vaci cu lapte. JARNÍK-BÎRSEANU, 191. ◊ Expr. Vacă (bună) de muls = persoană(mai rar situație) de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. Așa trecu un cîrd bun de vreme și baba tot mai mult se-ncredința că a dat peste o vacă bună de muls. SANDU-ALDEA, D. N. 189. Din cărți culegi multă înțelepciune; și la dreptul vorbind nu ești numai așa o vacă de muls pentru fiecare. CREANGĂ, A. 22. ♦ Femela unor animale sălbatice. V. ciută, cerboaică. 2. Fig. Calificativ injurios dat unei femei (proaste, neîndemînatice). ◊ Expr. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă, se spune despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și s-a întors mai puțin instruit și mai puțin lămurit decît plecase. Unul cică s-a dus odată bou la Pariz, unde-a fi acolo, și a venit vacă. CREANGĂ, A. 13. – Compuse: vacă-de-mare = morsă; vaca-domnului = nume dat unor insecte late și lungărețe, de culoare roșie, punctate cu negru, care mișună la începutul primăverii pe scoarța arborilor și pe lîngă zidurile caselor (Ligaeus equestris). Se mișcau domol vacile-domnului, roșii, punctate cu negru. SADOVEANU, E. 111. Vaca-domnului... de coloare roșie și... cu pete negre și pui albi. MARIAN, INS. 424.

coáda-vácii (plantă) s. f. art., g.-d. art. cózii-vácii

cúpa-vácii (plantă) s. f. art., g.-d. art. cúpei-vácii

!hrána-vácii (plantă) s. f. art., g.-d. art. hránei-vácii

!píta-vácii (plantă) s. f. art., g.-d. art. pítei-vácii

!rúgul-vácii (plantă) s. m. art.

!turtá-vácii (ciupercă) s. f. art., g.-d. art. túrtei-vácii

!úntul-vácii (plantă) s. m. art.

!úrda-vácii (plantă) s. f. art., g.-d. art. úrdei-vácii

váca-Dómnului (insectă) s. f. art., g.-d. art. vácii-Dómnului

vácă s. f., g.-d. art. vácii; pl. vaci

vácă-de-máre (morsă) s. f., g.-d. art. vácii-de-máre; pl. vaci-de-máre

coáda-vácii (bot.) s. f.

cúpa-vácii (bot.) s. f.

hrána-vácii (bot.) s. f.

píta-vácii s. f.

rúgul-vácii s. m.

túrta-vácii s. f.

țâța-vácii (bot. ) s. f.

úntul-vácii s. n.

úrda-vácii s. f.

váca-Dómnului (insectă) s. f.

vácă s. f., g.-d. art. vácii; pl. vaci

vácă-de-máre s. f.

COADA-VÁCII s. v. bătrâniș, coada-cocoșului, lumânare, lumânărică, praz, salvie.

CUPA-VÁCII s. v. volbură mare.

LIMBA-VÁCII s. v. limba-cerbului, năvalnic.

PITA-VÁCII s. (BOT.; Boletus bovinus) (reg.) pitoancă, pitoașcă, titărci (pl.), văcuțe (pl.), mânătarcă ursească, (Transilv.) ciupercă de brad.

ȚÂȚA-VÁCII s. v. ciuboțica-cucului.

ȚÂȚĂ s. I. 1. v. sân. 2. v. uger. II. țâța-vacii v. razachie.

UNT s. 1. unt artificial = margarină. 2. v. ulei. 3. (BOT.) untul-vacii (Orehis morio) = (reg.) bujorel, gemănariță, poranici, sculătoare, untișor, (Mold.) poroinic.

UNTUL-VÁCII s. v. poroinic, salep.

URDA-VÁCII s. v. hreniță.

URDA-VÁCII s. (BOT.; Cardaria draba) (reg.) caprilemă, hreniță.

VACA-DÓMNULUI s. v. rădașcă, răgace.

VACA-DÓMNULUI s. 1. v. buburuză. 2. (Pyrrhocoris apterus) (reg.) boul-Domnului.

VACA-LUI-DUMNEZÉU s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, vaca-domnului.

VACĂ-DE-MÁRE s. v. morsă.

vácă (-ci), s. f. – 1. Femela taurului. – 2. Morman de pămînt în jocul numit petrec. – Mr., megl. vacă, istr. vǫke. Lat. vacca (Pușcariu 1848; REW 9109), cf. it. vacca, prov., cat., sp. vaca, fr. vache. Pentru sensul 2, cf. poarcă. – Der. văcar, s. m. (păzitor de vaci), mr. văcar, poate direct din lat. vaccarĭus, cf. it. vaccaro; văcăreasă, s. f. (femeie care păzește vacile); văcăreață (var. văcărie), s. f. (staul de vaci); văcărel, s. m. (pasăre, Charadrius pluvialis); văcărică, s. f. (săpunariță, Saponaria vaccaria); văcăriță, s. f. (văcăreasă; codobatură, Motacilla flava; săpunariță); văcărit, s. n. (dare pe vite, stabilită în Munt. în 1688 și în Mold. în 1689). – Der. neol. vaccin, s. n., din fr. vaccin, cf. mr. vățină, din ngr. βατσίνα; vaccina, vb. (a face un vaccin); vaccinator, s. m. (persoană care vaccinează); vaccinați(un)e, s. f. (vaccinare). – Din. rom. provine rut. vakar (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 400). Cf. vecin.

ȚÂȚĂ ~e f. 1) pop. Organ de secreție a laptelui la mamifere; glandă mamelară; mamelă. ◊ Copil de ~ copil sugar. A da ~ a alăpta. A avea ~ a avea lapte în cantitate suficientă (în perioada alăptării copilului). ~a-vacii plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, ovale, și cu flori galbene, dispuse în umbele; ciuboțica-cucului. ~a-caprei a) varietate de viță de vie cu boabe mari, lunguiețe și cărnoase; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze lungi, înguste, și cu flori galbene-aurii, solitare; barba-caprei. ~a-mielului plantă erbacee decorativă cu tulpina erectă, cu frunze cărnoase și eliptice, cu flori roz sau roșii; urechelniță. ~a-oii a) plantă erbacee veninoasă cu tulpina erectă, cu frunze păroase și cu flori mari, roșii sau galbene, dispuse în inflorescențe; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, subțiate spre pețiol, și cu flori galbene-închise, dispuse în umbele. ~a-oilor plantă erbacee medicinală, cu tulpina erectă și păroasă, cu frunze eliptice, mari, și cu flori galbene, care crește în regiuni umede montane; arnică. ~a-fiului plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze mari, alungite, și cu flori roșii dispuse în spice terminale, care crește în regiuni umede montane. 2) reg. Celulă de fagure în care se dezvoltă matca; botcă. 3) pop. Parte în formă de cioc de la gura unor vase (pe unde se bea); gurgui. /<lat. titia

UNT n. Substanță grasă obținută din laptele unor animale domestice și întrebuințată ca aliment. ◊ A scoate ~ul din cineva a slei de puteri; a vlăgui. Ca pe ~ fără dificultăți; cu ușurință. ~ul-vacii plantă erbacee cu tulpina simplă și flori (liliachii, purpurii sau albe) dispuse în ciorchine, în vârful tulpinii. /<lat. unctum

ÚRDĂ f. Produs lactat secundar, obținut prin fierberea zerului rămas după prepararea cașului. ◊ ~a-vacii plantă erbacee cu flori grupate în racem, care crește prin semănături și pe marginea drumurilor. /Orig. nec.

vacă f. femeiușca taurului; vaca Domnului, coccinelă. [Lat. VACCA].

lumînărícă f., pl. ele. Lumînare mică (pl. ĭcĭ la NPl. Ceaur, 11). Un joc copilăresc (cu baba cînd se duce la biserică). O plantă scrofulariacee cu florĭ galbene în vîrfu cotoruluĭ numită și coada vaciĭ și corovatică (verbascum [thapsus și phlomoides]). Florile eĭ, pectorale și potolitoare, se întrebuințează în med. V. lipan 2.

vácă f., pl. vacĭ (lat. vacca, it. vacca, pv. sp. pg. vaca, fr. vache. V. vaccin). Femela bouluĭ, principalu animal care dă lapte de băut: brînză de vacĭ, brînză de vacă. Fig. Iron. Om prost orĭ femeĭe proastă: ce vacă! Vaca Domnuluĭ, buburuz. Ca vaca la poarta noŭă. V. poartă.

coada-vacii s. v. BĂTRÎNIȘ. COADA-COCOȘULUI. LUMÎNARE. LUMÎNĂRICĂ. PRAZ. SALVIE.

cupa-vacii s. v. VOLBURĂ MARE.

limba-vacii s. v. LIMBA-CERBULUI. NĂVALNIC.

PITA-VACII s. (BOT.; Boletus bovinus) (reg.) pitoancă, pitoașcă, titărci (pl.), văcuțe (pl.), mînătarcă ursească, (Transilv.) ciupercă de brad.

țîța-vacii s. v. CIUBOȚICA-CUCULUI.

UNT s. 1. ulei. (~ de migdale.) 2. (BOT.) untul-vacii (Orchis morio) = (reg.) bujorel, gemănariță, poranici, sculătoare, untișor, (Mold.) poroinic.

untul-vacii s. v. POROINIC. SALEP.

urda-vacii s. v. HRENIȚĂ.

URDA-VACII s. (BOT.; Cardaria draba) (reg.) caprilemă, hreniță.

vaca-Domnului s. v. RĂDAȘCĂ. RĂGACE.

VACA-DOMNULUI s. (ENTOM.) 1. (Coccinella septempunctata) buburuză, bouI-Domnului, boul-Iui-Dumnezeu, (reg.) cucușor, găinușă, gărgăriță, mămăruță, mărgărit, mărgărită, mărgăriță, mărie, măriuță, paparugă, păpăruie, păpăruță, păpăruză, vrăjitoare, boul-popii, găina-lui-Dumnezeu, măria-popii, puica-popii, puiculița-popii, vaca-lui-Dumnezeu. 2. (Pyrrhocoris apterus) (reg.) boul-Domnului.

vaca-lui-Dumnezeu s. v. BOUL-DOMNULUI. BOUL-LUI-DUMNEZEU. BUBURUZĂ. VACA-DOMNULUI.

vacă-de-mare s. v. MORSĂ.

VACĂ subst. 1. – Toader. etc. (Sur XXI; Isp II²; TC II); – ard., 1680 (Paș). 2. Văcan, ard., 1680 (ib). 3. Văcălie, munt. (BG LIII 156; 17 A II 245) cf. subst. văcălie. 4. + -ul, -ea: Văculești și Văceni ss. 5. Vacotă s. (Sd XVI); Văcotești (Tec I); = Vocotești s. reg. Iași 1685 (RD I 211). V. și Văcar.

vácă, vaci s. f. Animal domestic din specia bovinelor, considerată în multe mitologii ca simbol al belșugului și al fertilității; (în mitologia vedică) animal considerat sfânt, din laptele vacii primordiale fiind creată lumea. – Di lat. vacca.

a fi / a veni de la coada vacii expr. a fi / a veni de la țară.

a pica de la coada vacii expr. (d. orășeni) a proveni din mediul rural.

a se băga ca musca-n curul calului / în curul vacii / în lapte expr. a fi inoportun.

a se duce bou și a se întoarce vacă expr. (peior.) a rămâne la fel de prost ca la început (după o călătorie de studii, după o perioadă de instruire etc.).

a se vârî ca musca-n curul calului / vacii expr. a interveni în mod inoportun (într-o discuție, într-o acțiune etc.).

de la coada vacii expr. (peior.) 1. de la țară, din mediul rural. 2. de condiție socială modestă.

vacă (bună) de muls expr. persoană / situație de care se profită pentru a obține foloase materiale.

vacă, vaci s. f. (peior.) 1. femeie grasă și leneșă 2. femeie proastă și nesimțită